
Pompierii au intervenit, luni, la două incendii izbucnite în apartamente din Timișoara.
În jurul orei 13:20, salvatorii au fost anunțați despre producerea unui incendiu la un apartament situat la nivelul etajului 2 al unui bloc de locuințe situat pe strada Ștefan Octavian Iosif din Timișoara.
La fața locului s-au deplasat de urgență 11pompieri cu trei autospeciale de stingere și o autoscară mecanică.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în bucătăria locuinței, la o oală uitată pe foc. S-a acționat pentru ventilarea spațiilor. Din fericire, nu se înregistrează victime.
Totodată, în jurul orei 13:30, pompierii au intervenit pentru stingerea unui nou incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 la un bloc de locuințe, situat pe strada Sirius din Timișoara.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de stingere.
Și în acest caz, incendiul s-a manifestat în bucătăria locuinței, la o oală uitată pe foc.
În apartament a fost găsit un bărbat, 61 de ani, care dormea. Acesta a fost salvat de pompieri și predat unui echipaj SAJ pentru a fi evaluat medical.
Totodată, pompierii au salvat și un animal de companie (iepure) din apartamentul inundat cu fum și au ventilat spațiile, a transmis ISU Timiş.


