Concertul de colinde „Pe Acorduri de Prietenie – Flores & Friends” a unit generații pe scena Casei Tineretului din Timişoara

Concertul de colinde „Pe Acorduri de Prietenie – Flores & Friends” a unit generații pe scena Casei Tineretului din Timişoara

Casa Tineretului din Timișoara a găzduit, marţi – 2 decembrie, Concertul de colinde „Pe Acorduri de Prietenie – Flores & Friends”, un eveniment emoționant care a adus împreună mai multe generații de muzicieni, elevi și iubitori ai tradițiilor de iarnă.

Spectacolul a făcut parte din seria de evenimente marca FLORES, inițiată în 2024, dedicată promovării studiului chitarei, încurajării exprimării artistice și păstrării moștenirii profesorului Ioan Mătăsaru, fondatorul grupului și cetățean de onoare al municipiului Timișoara.

O tradiție care continuă să crească

Înființat în 1979, grupul FLORES Timișoara a demonstrat încă o dată că este mai mult decât o formație: este o comunitate artistică în care pasiunea și disciplina au creat legături durabile între generații. Concertul a reprezentat un moment special în care foști și actuali membri au împărțit aceeași scenă, aducând un omagiu melodilor compuse de Ioan Mătăsaru și menținând vii valorile pe care acesta le-a cultivat.

Melodiile din repertoriul Flores – colinde și cântece de Crăciun, românești și internaționale – au răsunat într-o atmosferă caldă, plină de emoție și bucurie.

O scenă pentru tineri artiști și colaboratori

Evenimentul a reunit un număr impresionant de participanți din diverse instituții și grupuri artistice, printre care: Grupul Flores Timișoara; cursanții Cercului de chitară Flores; elevii Școlii Gimnaziale nr. 25, coordonați de Alina Indoleanu; elevii Școlii Gimnaziale nr. 24, coordonați de Severiana Chirtes; elevii Școlii Gimnaziale Sânandrei, coordonați de Elena Iuda-Marcu; elevii din învățământul primar ai Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”, coordonați de înv. Carla Dolga; Corul Liceului Iris, sub îndrumarea Simonei Vâlcan și a Danielei Grosu; Jasmina Caraculea – harpă; Nelu Seuchea; Dana Varadi; Marius Rădmănăștian; Trupa 1two1.

Diversitatea participanților și nivelul artistic al momentelor prezentate au transformat seara într-o adevărată celebrare a colaborării între copii, adolescenți, profesori și artiști consacrați.

În lumina caldă a serii, basistul Victor Miclăuș a fost din nou acel fir nevăzut care leagă inimile de muzică. Considerat de către apropiaţii Grupului Flores „cel mai tare basist din lume”, Victor nu doar cântă, ci dă respirație fiecărui colind, făcând ca vibrația corzilor să pară o binecuvântare:”A fost alături de Flores așa cum ne-a obișnuit întotdeauna: cu o loialitate tăcută, cu o noblețe a sunetului și cu acea forță calmă care ridică întreg ansamblul. În fiecare notă a lui se simte sprijin, prietenie și lumină — un cadou pe care îl dăruiește publicului cu aceeași generozitate la fiecare concert”.

O seară de sărbătoare și emoție

Cu peste 400 de spectatori în sală, concertul a fost o reușită, primind aplauze și aprecieri din partea publicului. Atmosfera a fost una festivă, caldă și autentică, specifică sărbătorilor de iarnă.

„Pe Acorduri de Prietenie – Flores & Friends” s-a dovedit a fi mai mult decât un concert: a fost o întâlnire între generații, o celebrare a tradiției și un omagiu adus oamenilor care au cultivat iubirea pentru muzică în comunitatea timișoreană.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Concertul de colinde „Pe Acorduri de Prietenie – Flores & Friends” a unit generații pe scena Casei Tineretului din Timişoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *