Scene incredibile la Timișoara. O mamă și-a înjunghiat fiica de 10 ani. Tatăl a alertat polițiștii

Polițist din IPJ Timiș, găsit împușcat mortal

Scene incredibile s-au petrecut, marți, în Timișoara, acolo unde o mamă și-a înjunghiat fiica.

Din primele informaţii se pare că mama, având probleme psihice, a aflat că soţul ei vrea să o interneze într-o clinică de psihiatrie. Supărată şi profitând că este singură acasă cu fiica ei, marţi seară, a decis să se răbzune, astfel că a luat un cuţit şi a înjunghiat-o de 4 ori, în timp ce aceasta dormea.

Tatăl fetei, care atunci a intrat în casă, a auzit gălăgie şi a intervenit. A sunat imediat la 112, iar la faţa locului au sosit un echipaj de la Ambulanţă şi poliţişti.

Fata a fost dusă la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, unde medicii au stabilizat-o. Mama agresivă a fost dusă la audieri, urmând a fi supusă şi unei expertize de specialitate.

Ce spune IPJ Timiș

La data de 25 noiembrie 2025, poliţiştii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat de 41 de ani, cu privire la faptul că fiica sa, de 10 ani, ar fi fost înjunghiată de către mama sa.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au fost identificați cei 2 părinți, respectiv un bărbat de 41 de ani, o femeie de 44 de ani și minora de 10 ani, cea din urmă fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare se efectuează cercetări vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *