Colegiul Național ”C.D. Loga” din Timișoara, locul 6 la nivel național printre liceele în care au fost admiși elevi cu media 10

Colegiul Național ”C.D. Loga” din Timișoara, locul 6 la nivel național printre liceele în care au fost admiși elevi cu media 10

Colegiul Național ”C.D. Loga” din Timișoara, locul 6 la nivel național printre liceele în care au fost admiși elevi cu media 10

Colegiul Național ”Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara își reconfirmă poziția de unitate de învățământ de prestigiu nu doar în ceea ce privește rezultatele obținute de elevii săi la examenele naționale, cât și prin prisma faptului că se află în preferințele celor mai buni școlari din județ.

Anul acesta, singurii absolvenți de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la evaluarea națională sunt de la ”Loga”. Cei trei tineri au ales să-și continue parcursul educațional la aceeași unitate de învățământ, deși ar fi avut posibilitatea de a se îndrepta spre orice alt liceu.

CITEȘTE ȘI: Noua echipă Poli Timișoara prinde contur: Dan Alexa va fi noul antrenor, construcția stadionului nu se amână

Colegiul Național ”C.D.Loga” figurează, astfel, pe locul 6 în clasamentul național privind liceele în care au fost admiși elevi cu media 10, fiind singura unitate de învățământ din județ cu o astfel de performanță.

Pe primul loc în acest clasament se află Colegiul Național ”Gh. Lazăr” din București, cu 13 elevi admiși cu media 10. După ”Loga”, urmează 8 licee cu câte doi elevi de 10 și încă 21 cu câte un elev cu media maximă.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *