
Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în Banat
Valul de căldură se extinde în aproape toată țara, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Începând de joi, 24 iulie, ora 10, până în 25 iulie, ora 10, va fi valabil un cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.
Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, va fi disconfort termic și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă în Banat și Crișana, local în Maramureș, Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele în general între 18 și 20 de grade.
Codul portocaliu de caniculă este valabil în perioada 24 iulie, ora 10 – 25 iulie, ora 10.

Astfel, în sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.


