Banatul va intra sub cod portocaliu de caniculă

Atenţionare transmisă de ISU Timiş, privind temperaturi extrem de ridicate

Banatul va intra sub cod portocaliu de caniculă

Până în 26 iunie, la ora 10, Banatul se află sun cod galben de caniculă și disconfort termic.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări meteo. Astfel, începând din 26 iunie, ora 10, până în 27 iunie, ora 10, va fi valabil un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.

Potrivit meteorologilor, în Banat, Oltenia și jumătatea de sud a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

CITEȘTE ȘI: La Timișoara se scrie istorie împotriva suprataxării abuzive: primele 77 de plângeri au fost respinse de Consiliul Local

Temperaturile maxime vor fi de 38…40 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

portocaliu canicula 1

Cod galben va fi în Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, unde valul de căldură va continua să se manifeste, va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime în general între 17 și 20 de grade.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *