Locuințe destinate persoanelor cu dizabilități, construite în Timiș cu fonduri europene. Foto

Locuințe destinate persoanelor cu dizabilități, construite în Timiș cu fonduri europene. Foto

Locuințe destinate persoanelor cu dizabilități, construite în Timiș cu fonduri europene. Foto

 Trei locuințe protejate  (destinate persoanelor cu dizabilități) și un centru de zi extins au fost finalizate în comuna Periam, în cadrul unui proiect social implementat de Consiliul Județean Timiș și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, cu fonduri europene nerambursabile.

Pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Timiș au fost construite trei locuințe protejate, fiecare cu o capacitate de 10 beneficiari.

În imediata vecinătate a fost reabilitată, extinsă și dotată o clădire cu funcțiunea de centru de zi.

Aici, beneficiarii vor participa la terapie ocupațională, consiliere psihologică, ateliere de integrare socială, activități recreative și culturale.

Scopul este integrarea socială a beneficiarilor în comunitate, unde aceștia vor trăi și vor lucra.

„Este un pas important în direcția asumată de Consiliul Județean Timiș privind dezinstuționalizarea și oferirea de servicii sociale moderne, în comunitate, pentru persoanele cu dizabilități. Investiția de la Periam dovedește că putem crea un mediu incluziv și demn pentru cei mai vulnerabili dintre noi,” a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, prezent astăzi la Periam alături de Monica Trușcă, director general al DGASPC Timiș.

Noile locuințe oferă condiții moderne, fiecare având câte cinci dormitoare, cameră de zi, bucătărie complet echipată, băi, spălătorie, vestiar, birouri și spații tehnice sau de depozitare, toate adaptate nevoilor beneficiarilor.

Suprafața acestora variază între 305 și 322 mp.

Toate clădirile sunt prevăzute cu rampe de acces, respectând standardele în vigoare privind mobilitatea persoanelor cu dizabilități.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 7.500.000 lei (TVA inclus), din care circa 2.000.000 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și de la bugetul de stat.

CITEȘTE ȘI: SCM Politehnica s-a despărțit de Pero Milosevic. “Timișoara va fi mereu în sufletul meu. Hai, Poli!”


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *