Incendiu puternic în Banat. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale şi un echipaj SMURD
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 24:00, pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Zorlențu Mare.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu patru autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Zorlențu Mare. La sosirea pompierilor, ardea generalizat întreaga locuință. Din nefericire flăcările s-au extins rapid și la acoperișul locuinței invecinate.
Suprafața totală afectată la ambele imobile este aproximativ 1000 mp. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric generat de un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, a transmis ISU Caraş-Severin.
Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă respectarea următoarelor măsuri:
• efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice și nu lăsați în funcțiune, nesupravegheate, aparatele electrice;
• nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
• la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
• verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
• instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.
CITEŞTE ŞI: Sărbătoarea pompierilor jimbolieni – 150 de ani de la înființare
Sursa foto: ISU Caraş-Severin


