Producția industrială a scăzut în primul trimestru al anului

Producția industrială a scăzut în primul trimestru al anului

Producția industrială a scăzut în primul trimestru al anului

Producţia industrială a scăzut în primul trimestru al anului comparativ cu cel de anul precedent atât ca serie brută, cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, potrivit datelor publicate miercuri de INS.

În martie 2025, producţia industrială, serie brută, a crescut faţă de luna precedentă cu 8,8%, datorită creșterilor din industria extractivă (+17,1%) și industria prelucrătoare (+10,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,3%.

CITEȘTE ȘI: Aveți de semnalat probleme din zona în care locuiți? Lista managerilor de cartiere din Timișoara

Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 0,5%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,5%) și industriei prelucrătoare (-0,6%). Industria extractivă a crescut cu 5,4%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,8%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-5,5%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%).

Industria extractivă a crescut cu 1,0%. Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,6%.

În primul trimestru al anului, comparativ cu perioada 1 ianuarie-31 martie 2024, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,2%, din cauza scăderilor din industria prelucrătoare (-4,7%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,9%) și industria extractivă (-1,5%). Ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mică cu 3,1%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,7%), industria extractivă (-1,2%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,9%).

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *