
Groapă plină de gunoi, reclamații fără răspuns. Apelul disperat al unei doamne din zona Freidorf.
Nu trec câteva zile fără ca vreun locuitor al Timișoarei să nu reclame lipsa curățeniei din spațiul public, apariția rampelor clandestine, dar și coșuri pline până la refuz de gunoi.
Din păcate pentru imaginea Timișoarei, astfel de situații par tot mai greu de gestionat, și cei care au de suferit sunt oamenii care, fără voia lor, ajung „vecini” cu gunoaiele aruncate la întâmplare.
O astfel de situație ne-a fost semnalată de o doamnă din zona Freidorf:
„Pe strada Ardealul colț cu Lămâiței e un campus, acolo cineva a dat foc, iar acum totul e într-o stare jalnică, locul s-a transformat într-o groapă de gunoi în plină stradă, la 3-5 metri de bloc, la 2 metri de casă.
Am făcut, împreună cu vecinii mei, reclamații peste tot, dar nu s-a întâmplat nimic.
Suntem în continuare sufocați de gunoaie.
Dar impozite plătim. Mă întreb… pentru ce?”
Sperăm ca apelul doamnei către cei în drept să nu rămână, totuși, fără răspuns…
CITEȘTE ȘI: Meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol şi intensificări ale vântului, până vineri seară


