PUZ-uri noi într-o comună de lângă Timișoara

PUZ-uri noi într-o comună de lângă Timișoara

Nu mai puțin de trei noi planuri de urbanism zonal (PUZ-uri) au fost aprobate la cea mai recentă ședință de plen a consilierilor comunei metropolitane Moșnița Nouă, din vecinătatea Timișoarei.

În primul caz, este vorba despre un teren în suprafață de 70.088 metri pătrați, divizat în 69 de parcele destinate construirii de locuințe cu funcțiuni complementare, dotări și servicii publice, pentru care autorizarea de construire va fi eliberată doar după transferul viitoarelor drumuri de acces în domeniul public.

Într-un al doilea caz, terenul vizat are o suprafață de 26.100 de metri pătrați, iar profilul utilitar al PUZ-ului este de construcții industriale nepoluante, depozite, producție, birouri, servicii și comerț.

În fine, cel de-al treilea PUZ aprobat vizează o suprafață de 159.900 de metri pătrați, este de asemenea destinat activităților de construcții industriale nepoluante, depozite, producție, birouri, servicii și comerț, având totodată prevăzută o subzonă pentru agrement, sport și spații verzi.

Și în aceste cazuri, administrația locală a stipulat obligația ca drumurile de acces să fie transferate către domeniul public. Cele trei PUZ-uri au o valabilitate de cinci ani.

CITEȘTE ȘI: Protecția mediului, prioritate bugetară într-o comună timișeană

Imagine cu titlu ilustrativ / imobiliare.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *