Încă 3.000 de concedieri anunțate de Continental AG

Încă 3.000 de concedieri anunțate de Continental AG

Încă 3.000 de concedieri anunțate de Continental AG

Concedierile în masă continuă la producătorul de componente auto Continental AG. Gigantul german intenţionează să disponibilizeze, până la finalul lui 2026, încă 3.000 de angajaţi care se ocupă cu cercetarea şi dezvoltare (R&D) în cadrul diviziei sale de auto, mai mult de jumătate din locurile de muncă fiind la uzinele din Germania, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Marţi, compania germană a anunţat că fabrica sa din Nuremberg va fi închisă, ca parte a reducerilor de costuri, şi alte unităţi din landurile germane Hesse şi Bavaria vor fi de asemenea afectate, scrie antena3.ro.

Concedierile vin pe fondul declinului industriei auto germane, a informat Continental, companie care este prezentă şi în România.

CITEȘTE ȘI: Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara modifică termenul pentru eliberarea cărților de identitate

Anul trecut, Continental anunţase un plan de reduceri de costuri, ce viza renunţarea la 7.150 de angajaţi de la divizia auto. Planul prevede economii de 400 de milioane de euro pe an începând din 2025.

Marţi, compania a precizat că acele concedieri au fost implementate în proporţie de 80% – 90%. Cu cel mai recent anunţ numărul total de concedieri depăşeşte 10.000.

Continental a investit peste 2,3 miliarde de euro în România, din 1999 şi până acum, are peste 20.000 de angajaţi în ţara noastră şi deţine cinci fabrici și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București, potrivit economica.net.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Încă 3.000 de concedieri anunțate de Continental AG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *