Traficanți de droguri, „săltați” de polițiștii de la Crimă Organizată și DIICOT

Traficanți de droguri, "săltați" de polițiștii de la Crimă Organizată și DIICOT

Traficanți de droguri, „săltați” de polițiștii de la Crimă Organizată și DIICOT

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârste de 36 și 41 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

În sarcina persoanei de 41 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive și conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

„Din probele administrate a rezultat că, în luna ianuarie 2025, persoanele în cauză, conform unei înțelegeri prealabile, ar fi achiziționat, din Spania, 7 kilograme de droguri de risc (canabis), disimulate într-un colet transportat şi livrat, la data de 29 ianuarie 2025, în Arad, de către o firmă de curierat, persoana de 41 de ani fiind prinsă în flagrant delict, la momentul preluării coletului.

În același context, asupra sa, au fost descoperite un pistol letal calibru 9 mm cu încărcător și 11 cartușe având același calibru, deținute ilegal.

De asemenea, în autoturismul cu care aceasta s-ar fi deplasat pe drumurile publice, (deși avea anulat dreptul de a conduce autovehicule, din data de 15 decembrie 2022), au fost descoperite mai multe punguțe conținând aproximativ 90 de grame de cocaină (drog de mare risc), deținute în vederea comercializării.

Ulterior, la data de 29 ianuarie 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința sa, unde a fost depistată și cea de-a doua persoană cercetată în cauză, fiind descoperite și ridicate, 35 de prăjituri (în greutate de aproximativ 800 de grame), conținând canabis porționate și ambalate în folie alimentară, 2 cântare electronice, precum și alte mijloace de probă”, a transmis IPJ Arad.

CITEȘTE ȘI: Lavinia Șandru candidează la Președinția României

La data de 29 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor doi suspecți. A doua zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Traficanți de droguri, „săltați” de polițiștii de la Crimă Organizată și DIICOT

  1. In Timisoara pe Crizantemelor 36 la geamul de la strada e o intreaga retea de distributie politia romana e ocupata sa vada cum tineri copii se distrug e trist la ce sa ajuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *