Centrală fotovoltaică într-o localitate din Timiș

Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice, în creştere cu 58,6%, în primele nouă luni ale anului, arată o analiză a Institutului Naţional de Statistică

Centrală fotovoltaică într-o localitate din Timiș

Sat aparținător al comunei Dumbrava, din zona montană a județului Timiș, Răchita are toate datele unei localități rurale tradiționale.

Acest aspect n-o împiedică să ia contact cu tehnologiile moderne, fapt dovedit și de noua investiție ce va fi găzduită aici, în urma semnării de către reprezentanții administrației locale, zilele trecute, a unui contract de finanțare de peste 2,5 milioane de lei.

CITEȘTE ȘI: O specie dispărută din România acum 45 de ani a apărut din nou, în vestul țării

Este vorba de construirea unei centrale fotovoltaice de 395 de kilowați, prin care edilii comunali își propun să asigure consumul de energie electrică principalelor instituții publice ale întregii comune (școli, grădinițe, primărie, dispensar, iluminat public, sistemele de alimentare cu apă și canalizare), precum și alimentarea stațiilor de încărcare ale mașinilor electrice.

Durata de implementare a proiectului este de cinci ani.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *