
Drumul de la Giroc spre Timișoara, peste calea ferată, a fost redeschis, vineri seara, în jurul orei 20. Deși, după-amiaza, reprezentanți ai firmei constructoare au spus că se va putea circula, peste calea ferată, începând cu primele ore ale zilei de sâmbătă, 7 septembrie, s-a dat drumul la trafic.
Lucrările la trecerea peste calea ferată au fost finalizate în mare parte, iar vineri după-amiază a fost turnat ultimul strat de asfalt și s-au executat marcajele.
„Trecerea de cale ferată va fi dotată cu barieră, instalație de semnalizare a apropierii trenurilor, de tip BAT, dispozitive cu lumină intermitentă roșie, dispozitiv de avertizare sonoră, dispozitiv cu lumină intermitentă albă, unități luminoase pe corpul barierei. Se vor instala și 2 camere de supraveghere video IP, pentru supravegherea trecerii la nivel și a instalației BAT”, anunțau reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara.
„Lucrările la sensul giratoriu ce urmează să se realizeze lângă șoseaua de centură sunt în faza de avizare și se vor realiza în perioada vacanței din octombrie, pentru a minimiza disconfortul creat. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere!”, a transmis Primăria Giroc.
CITEȘTE ȘI: Criteriile de acordare a bursei sociale în anul școlar 2024-2025
Sursa foto: Facebook / Pro Giroc / Emy Dănuț





Oricum sunteți de lăudat celor ce au făcut lucrarea,nui ușor să lucrezi șapte zile pe săptămână la temperaturii de 38 de grade,felicitări