Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții din popor

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

În fiecare an, pe data de 29 august se sărbătorește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Din Evanghelie se știe că Irod, la ospățul dat pentru a-și sărbători ziua de naștere, i-a cerut Salomeei, fiica Irodiadei, să-i danseze.

Aceasta, învățată de mama ei care-l ura pe Sfânt, a cerut drept răsplată capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Irod s-a învoit mai ales că Sfântul Ioan Botezătorul era întemnițat pentru că îl mustrase pe Irod pentru traiul său nelegiuit cu Irodiada, soția fratelui său.

Irod a dat trupul lui Ioan Botezătorul ucenicilor pentru a-l înmormânta la Sevastia.

Capul Sfântului a fost îngropat de către Irodiada în curtea sa.

Conform tradiției, Sfânta Ioana este cea care a luat capul Sfântului Ioan din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim .

Acolo a rămas până pe vremea împăraților Constantin și Elena, care au dus capul la Emesa, în Siria.

Cea de-a două aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc la Emesa, în anul 453.

Ulterior, capul său a fost îngropat la Comane, iar mai apoi a fost dus de către Sfântul Ignatie la Constantinopol, în anul 860.

În timpul cruciadelor, o parte a capului său a fost luată de la Constantinopol de către latini și a fost trimisă la o biserică din Amiens.

Tradiții din popor

De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, credincioșii trebuie să respecte câteva tradiții.

De exemplu, alimentele trebuie rupte cu mâna, pentru că este interzis să se folosească cuțitul.

Mai mult, nu se mănâncă fructe și legume de formă rotundă, de exemplu pepene, mere, pere sau roșii, nici fiertură și nici nu se mănâncă din blid.

De asemenea, credincioșii nu au voie să mănânce varză, căci Sfântului Ioan de șapte ori i-au tăiat capul pe varză și iar a înviat.

Nu e bine să se mănânce nici fructe care seamănă o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin roșu, nu se mănâncă fructe sau legume roșii.

Gospodinele nu trebuie să lucreze la câmp sau să spele.

De asemenea, este interzis să coși.

O altă tradiție mai spune că este bine să oferi pomană în această zi.

Se mai spune că de astăzi începe şi răcoarea toamnei.

CITEȘTE ȘI: Pelerinaj pe drumul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *