
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul profilului profesional al cadrului didactic din învățământul preuniversitar
Marți, 30 iulie, Ministerul Educației a lansat în consultare publică profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, organizate pe domenii de competențe, etape de carieră și niveluri de învățământ: educație timpurie, învățământ primar, gimnazial și liceal, tehnologic și tehnologic dual.
Profilul profesional al cadrului didactic reflectă competențele profesorilor aflați în diferite etape de carieră, acele cunoștințe, abilități și atitudini necesare cadrelor didactice pentru a asigura o educație de calitate și pentru a sprijini atingerea potențialului de dezvoltare al fiecărui copil/tânăr, precizează Ministerul Educației.
Profilul și standardele profesionale ale cadrelor didactice vor fi utilizate pentru ghidarea proceselor de elaborare a planurilor de învățământ și a standardelor de calitate pentru programele de studii universitare pentru formarea inițială a cadrelor didactice, precum și a politicilor de evoluție în carieră, conform noilor legi ale educației.
CITEȘTE ȘI: 63,58% promovabilitatea în Timiș la examenul de definitivare în învățământul preuniversitar, înainte de contestații
Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic sunt organizate pe niveluri de învățământ, 7 domenii de competențe și 3 etape de carieră didactică: licențierea (care va înlocui, din anul 2028, actualul examen pentru obținerea definitivării în învățământ), gradul didactic II și gradul didactic I.
Domeniile de competențe: cunoașterea elevilor și a modului în care aceștia învață, curriculum și proces didactic, mediu de învățare și stare de bine, consilierea elevilor, colaborarea cu familia/tutorii și comunitatea, etică, reflexivitate și învățare continuă, dezvoltare instituțională, tehnologie digitală în educație.
Profilul și standardele profesionale pentru profesori au fost elaborate de un grup de lucru coordonat de conf. dr. Simona Velea (Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Politice – director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic), cu sprijinul prof. univ. dr. Anca Nedelcu (prodecan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București și expert al Băncii Mondiale).
Profilul și standardele profesionale pentru profesori au fost elaborate în cadrul proiectului ROSE, finanțat de Banca Mondială.
Proiectul poate fi vizualizat pe site-ul Ministerului Educației, la secțiunea ”Proiecte de acte normative”.
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe următoarele adrese de e-mail: liliana.preoteasa@pmu.ro, oana.mosoiu@pmu.ro și dgmrurs@edu.gov.ro.


