CSC Dumbrăvița, una caldă, alta rece…

CSC Dumbrăvița, una caldă, alta rece...

CSC Dumbrăvița, una caldă, alta rece… La o zi după ce a învins-o acasă cu 4-3 pe Olimpia MCMXXI Satu Mare, CSC Dumbrăvița s-a înclinat cu 2-1 în amicalul disputat sâmbătă seară pe terenul echipei FC Bihor Oradea.

Deși alb-verzii au punctat primii și au avut apoi cele mai multe ocazii, nou-promovata în eșalonul secund a reușit să se impună pe arena „Iuliu Bodola” în fața unui public destul de numeros pentru un meci de pregătire.

Formația pregătită de Cosmin Stan a început mai bine. În minutul 13, Nicu Modan a produs prima modificare a tabelei, după ce a fost lansat excelent de pe stânga de Sima, a scăpat de doi adversari și a înscris din situație de unu contra unu cu portarul Accinelli. În minutul 19 am consemnat o nouă ocazie bună pentru CSC Dumbrăvița, prin Sima, care de această dată a finalizat cu un șut din interiorul careului, însă portarul lui FC Bihor a reușit să respingă in extremis.

Egalarea a venit în minutul 31, când experimentatul Ioan Hora a înscris dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, mingea fiind deviată de zidul alb-verde. Inițial, centralul dictase penalty, însă a revenit asupra deciziei întrucât faultul s-a produs în afara suprafeței de pedeapsă. Orădenii au mai avut o situație bună de gol în minutul 38, când Stahl a centrat pentru apariția lui Andrei Moga, care a reluat de la cinci metri, dar Mikloș a respins cu un reflex extraordinar. Ultima situație importantă a primei reprize a aparținut timișenilor. În minutul 44, Apro a trimis în careu pentru Salhi, care a înscris, dar golul a fost anulat, deoarece mingea a depășit linia de fund în momentul centrării. În repriza secundă, ocaziile s-au lăsat așteptate până în ultimul sfert de oră.

După 30 de minute de joc echilibrat, în care mingea a fost plimbată mai mult în centrul terenului, alb-verzii au ieșit din nou la rampă. În minutul 76, Modan a recuperat în poziție centrală, l-a lansat pe dreapta pe Vasluian, care a șutat puțin pe lângă poartă. În minutul 79, Martinov i-a așezat mingea lui Modan, acesta a reluat mingea în forță, însă unul dintre apărătorii bihoreni a deviat în corner. Un minut mai târziu, o nouă situație cu aceiași protagoniști. Martinov a recuperat în jumătatea adversă și l-a lansat pe Modan, care a șutat puternic, dar mingea a fost deviată puțin pe lângă poartă.

Pe fondul numeroaselor ocazii clare de gol ale echipei din Dumbrăvița și imediat după o intervenție dură în careu asupra lui Modan, rămasă nesancționată, a venit golul de 2-1 pentru FC Bihor. În minutul 83, în urma unui contraatac, Răzvan Gunie a înscris cu o lovitură de cap sub transversală. O reușită ce avea să stabilească rezultatul final, 2-1 pentru nou-promovata în Liga a II-a.

CSC Dumbrăvița: Mikloș – Scutaru, Zurbagiu (cpt.), Apro – Vasluian, Adam, Burdeț, Salhi, Sima – Modan, L. Bodri. Au mai jucat Trifon, Morariu, Ristin, Martinov, Sofran și Olaru.

„Am avut un plan pentru această săptămână și nu ne-am abătut de la el. Chiar dacă jucătorii au fost foarte încărcați după perioada de cantonament, am ținut să legăm aceste amicale în zile consecutive, ca marea majoritate a băieților să aibă câte 90 de minute jucate.

În momentul de față, la o săptămână după cantonament, ne este foarte dificil să jucăm 90 de minute, dar intenționat am făcut acest lucru, ca picioarele să fie grele și, treptat, să lucrăm la prospețime în cele două săptămâni rămase până la startul campionatului. Cred că suntem o echipă mai solidă decât în campionatul trecut prin venirea unor jucători cu experiență. Noi suntem o echipă mică, dar cu inimă, de luptă, iar acest lucru s-a văzut în special la meciul cu FC Bihor.

Am făcut față duelurilor fizice, dar nu am reușit să fim în control. Meciul a fost destul de echilibrat, poate cu un plus pentru gazde. Bihorul îmi pare a fi o echipă solidă, este mai bună acum decât la meciurile de baraj. Jucătorii cu experiență aduși în această vară au adus un plus, iar în etapa a șasea ne vom vedea la Dumbrăvița și vor pleca învinși”, a declarat antrenorul Cosmin Stan.

CITEȘTE ȘI: Investiții ambițioase din excedentul bugetar, într-o frumoasă comună timișeană

Cu o zi înainte, CSC Dumbrăvița a câștigat amicalul disputat pe teren propriu cu Olimpia MCMXXI Satu Mare, formație care activează în Liga a III-a. Alb-verzii s-au impus cu 4-3, punctând prin Cristian Pădurariu (min. 8, 39), Răzvan Morariu (min. 36) și Dragan Paulevici (min. 59).

În săptămâna ce urmează sunt programate ultimele amicale ale alb-verzilor. Miercuri, de la ora 18, pe stadionul „Ștefan Dobay” din Dumbrăvița, este programat testul cu divizionara a treia Progresul Pecica, iar sâmbătă, de la 12 (ora României), alb-verzii își vor măsura forțele în deplasare cu formația secundă a clubului maghiar Szeged-Csanad Grosics Akademia.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *