
Investiții ambițioase din excedentul bugetar, într-o frumoasă comună timișeană
Este vorba despre Pietroasa, din zona montană a județului Timiș, care se numără printre unitățile administrative de bază care și-au rotunjit resursele financiare prin accesarea unor linii de finanțare puse la dispoziție prin programul național de redresare și reziliență (PNRR) – veniturile bugetului comunal obținând, pe această cale, aproape 18 mii de lei suplimentar.
Procedând la rectificarea în consecință a bugetului, consilierii locali au decis totodată și ajustarea modului în care să fie utilizat excedentul bugetar înregistrat în anul precedent, suma fiind deloc neglijabilă: 1,6 milioane de lei.
Pe lista priorităților stabilite de aleșii cetățenilor din Pietroasa se numără reabilitarea căminelor culturale din satele componente Pietroasa și Fărășești (410 mii de lei), construirea unor capele în satele Pietroasa și Poieni (400 mii).
Investițiile continuă cu amenajarea unor terenuri de sport la Pietroasa și Fărășești (câte 180 de mii), achiziționarea unui tractor cu remorcă pentru lucrările edilitare în regia administrației locale (189 de mii) ș.a.m.d., nu în ultimul rând, finanțarea elaborării noului plan de urbanism general (32 de mii de lei).



am citit cu emotie. mi-era ca si astia se apuca sa arunce bani pe „independenta energetica” sau ceva din prosteala verde🤪
Pe cand unim limitrofele cu timisoara sau numai timisorenii trebuie sa faca pomana la buget si pentru restul de comune arondate ?!? Consilierii, ujszenteseni, ghirodeni, giroceni… Toti astia mari orasENI…
În com.Pietroasa,ar trebui scoasa în evidenta albia railui Bega,care trece prin centru comunei,construin un dig de protecție modern.