Medicamentele care pot da rezultat pozitiv la DrugTest. Unii şoferi au stat şi un an până la sosirea rezultatelor

Razie de proporții a poliției în Timiș: 78 de permise reținute, 680 de amenzi în valoare de 547.000 de lei

Medicamentele care pot da rezultat pozitiv la DrugTest. Unii şoferi au stat şi un an până la sosirea rezultatelor

Şoferii care refuză să fie testaţi pentru droguri, rămân fără permis. La fel şi cei care ies pozitiv şi care vor trebui să aştepte rezultatul analizelor de sânge, chiar dacă asta va însemna luni întregi sau chiar un an. Partea bună este că nu vor mai avea dosar penal. Noile schimbări ale legii au împărţit ţara în două, iar cei păţiţi, traşi pe dreapta pe nedrept, spun că ordonanţa e un abuz, conform observatornews.ro.

Noua ordonanţă îi scapă pe şoferi de dosar penal, însă tot nu se pot urca la volan până la finalizarea rezultatelor venite de la INML. Aici intervine nemulţumirea conducătorilor auto, care spun că vor aştepta rezultatele cu lunile.
Potrivit Poliţiei Române, aproximativ 15-20% din totalul testărilor efectuate cu DrugTestul au ieşit negative după analiza probelor de sânge la INML. Unii şoferi au aşteptat chiar şi un an pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

„Aparatele drugtest nu dau erori. Nu am afirmat niciodată asta, aceste erori provin de la persoane care au consumat medicamente, s-au urcat la volan. Au fost testate, au ieşit pozitiv şi la rezultatele biologice au fost negative”, spune Georgian Drăgan purtătorul de cuvânt al IGPR.

Consiliul superior de Medicină Legală a publicat şi medicamentele care pot da rezultate pozitive la testarea rapidă. Alţi şoferi consideră reţinerea permisului o iniţiativă corectă.

Noua ordonanţă oferă posibilitatea retestării

Noile norme presupun ridicarea permisului şi dacă şoferul refuză testarea cu drugtestul. Unii consider măsura un abuz.

Pentru ca timpul de aşteptare pentru rezultatele analizelor să fie mai scurt, Ministerul Sănătăţii va aduce, printr-o finanţare de la Banca Mondială, peste 650 de echipamente la institutele de medicină legală din toată ţara. În plus, INML cumpără din fonduri proprii.

CITEȘTE ȘI: Evenimentul „Pride TM” închide circulația prin pasajul Michelangelo, pe un sens. Traseul cu restricții

„Cele două soluţii, în termenul toamnei acestui an, sunt menite ca să rezolve această problemă şi să ajungem într-o normalitate care firesc ar fi să fie maxim o săptămână”, spune Cristian Curcă director INML.

Noua ordonanţă oferă posibilitatea retestării conducătorului auto la un interval scurt de timp, de până la 15 minute, iar poliţistul va lua în considerare varianta favorabilă şoferului.

Medicamentele care pot da rezultat pozitiv la DrugTest sunt:

  • Amfetamine: medicamente pentru diabet, antiemetice, antibiotice, antialergice;
  • Cannabinoizi: antiinflamatorii, antivirale;
  • Barbiturice: antiinflamatorii;
  • Opiacee: antitusive (codeină), antibiotice, antialergice, antiepileptice, vasodilatatoare

Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *