Accident grav în Timişoara. Şoferul vinovat, în vârstă de 70 de ani, avea o alcoolemie de 0,79 mg/l
Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, a condus un autoturism pe strada Cometei, iar la intersecția cu Calea Ghirodei ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 70 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 70 de ani, avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiş.
CITEŞTE ŞI: UPDATE. A fost identificat bărbatul care a incendiat mașina de serviciu a directorului de la Piețe SA Timișoara
Conform ISU Timiş, miercuri,13 decembrie, aproape de ora 10:28, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit în urma producerii unui accident rutier pe strada Cometei, în comuna Ghiroda.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD cu medic.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar conducătorii. O victimă a rămas încarcerată. Aceasta a fost descarcerată de pompieri și transportată de ambulanță la spital, în stare conștientă și cooperantă.
Sursa foto: Facebook / Info Trafic jud. Timiş