Tânărul care a provocat accidentul de la Remetea Mare nu are permis, iar maşina a fost furată din Timişoara

Tânărul care a provocat accidentul de la Remetea Mare nu are permis, iar maşina a fost furată din Timişoara

Tânărul care a provocat accidentul de la Remetea Mare nu are permis, iar maşina a fost furată din Timişoara

Potrivit IPJ Timiş, vineri dimineaţă – 13 octombrie, în jurul orei 6, un bărbat, în vârstă de 26 de ani, a condus un autoturism pe DN6, în Remetea Mare dinspre Timișoara înspre Lugoj, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară și ulterior cu un tir care circula în spatele autoutilitarei.

În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 26 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autovehiculul a fost sustras azi-noapte de pe strada Maria Tănase din Timișoara, acesta fiind neasigurat.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, furt și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere„.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *