Lucrările la bazinul de înot din Ghiroda avansează

Lucrările la bazinul de înot din Ghiroda avansează

Lucrările la bazinul de înot din Ghiroda avansează

Cu toate acestea, inaugurarea bazinului va suferi câteva luni de amânare, anunță Primăria Ghiroda.

Pe teren s-au realizat lucrări de excavație, s-a executat centura de împământare și a fost așternută fundația bazinului, pregătind obiectivul pentru următoarele etape.

CITEȘTE ȘI: Șoferul care a bătut un bărbat pentru că circula prea încet a fost reținut de poliție

”În prezent, se lucrează la pereții de sprijin și elementele de contrafort, se execută umpluturile în fundație și se montează carcasele cu buloane pentru prinderea acoperișului.

Bazinul de înot este un proiect gestionat și finanțat de către Compania Națională de Investiții (CNI), la finalul căruia obiectivul realizat va fi predat către Comuna Ghiroda.

Întrucât organizarea de șantier și asigurarea tuturor utilităților în zona respectivă au suferit decalaje, societatea care execută lucrările a făcut o solicitare către CNI prin care cere prelungirea termenului de execuție a lucrărilor.

Deși inaugurarea bazinului va suferi câteva luni de amânare, lucrările au intrat în linie dreaptă și ne așteptăm să continue într-un ritm susținut pe parcursul următoarelor luni de zile”, transmit reprezentanții primăriei.

Sursa foto: Facebook/Primăria Ghiroda


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *