Traficul va fi restricționat temporar pe teritoriul Ungariei pentru automarfare.
Poliția de frontieră anunță că de marți, de la ora 23, până miercuri, la ora 23, circulația autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi restricționată pe teritoriul Ungariei.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
CITEȘTE ȘI: Aproximativ 10.000 de elevi din Timiș vor susține simulările naționale
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile ori supuse unui anumit regim de temperatură.
Conform polițiștilor de frontieră, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.
Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține legătura în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei controlul de frontieră să se desfășoare operativ.
(sursa: Mediafax