Acțiune fulger în mijloacele de transport în comun din Timișoara

Acțiune fulger în mijloacele de transport în comun din Timișoara

Acțiune fulger în mijloacele de transport în comun din Timișoara

Polițiștii locali timișoreni din cadrul Biroului Transport Urban și Patrulare Navală au desfășurat, în ultimele două zile, o nouă acțiune fulger pe mijloacele de transport în comun, dar și în stațiile acestora.

CITEȘTE ȘI Coşul minim de cumpărături, mai scump cu aproape 20%: Cheltuielile pentru o familie cu 2 copii depăşesc 8.500 de lei

Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale pentru consum de alcool și fumat în mijloacele de transport în comun, aruncarea de resturi în mijloacele de transport, au fost aplicate 157 colante unor autovehicule oprite sau staționate în stațiile mijloacelor de transport în comun și au fost comunicate mai multe nereguli, cum sunt geamuri sparte în stații, banchete și mijloace de transport deteriorate.

Patru persoane care apelau la mila publică au fost predate către serviciile sociale și s-a relaționat cu peste 25 de persoane pentru a se stabili care sunt problemele cel mai des întâlnite, fiind împărțite și pliante pentru prevenirea furturilor din buzunare în special persoanelor predispuse a fi victime ale hoților.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *