Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea valabilităţii certificatelor digitale de vaccinare COVID-19, eliberate şi care vor fi eliberate, până la data de 30 iunie 2023.
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa modifică art. 1 alin. (12) din OUG 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, conform stiripesurse.ro.
Actul normativ, aprobat la propunerea Ministerului Sănătăţii, prevede ca valabilitatea certificatelor digitale de vaccinare COVID-19 eliberate şi care vor fi eliberate să fie prelungită şi după data de 31 decembrie 2022, până la data de 30 iunie 2023, conform regulamentului european.
CITEȘTE ȘI: Defecțiune! O mare parte din Timișoara rămâne fără apă caldă și căldură
„În acest mod, se asigură armonizarea legislaţiei interne cu cea europeană, respectiv cu prevederile Regulamentului (UE) 2022/1034 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 iunie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/953 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19”, mai precizează sursa citată.