Sfârşitul de an aduce o doză mare de mulţumire în comuna Variaş. După cum a declarat primarul Nicolae Birău, s-a reuşit transpunerea în practică a unei bune părţi a proiectelor propuse pentru acest an.
„Avem un bilanţ bun, putem spune cu certitudine asta, pentru că aproximativ 70 la sută din ceea ce ne-am propus a devenit realitate, lucru care nu poate decât să ne bucure. Desigur, ne-am fi dorit mai mule, dar eu cred că trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce am realizat, cu lucrurile bune care vor aduce beneficii întregii comunităţi. Toate astea nu se puteau realiza fără sprijinul echipei din primărie, care a dat dovadă du nitate şi s-a implicat serios în proiecele pe care le-am derulat. Sunt foarte bucuros că şi locuitorii comunei au înţeles importanţa demersurilor noastre şi ne-au fost alături. Pentru mine, personal, este o mare satisfacţie şi faptul că trecerea pe care am făcut-o în plan politic a fost receptată pozitiv de comunitate, dovadă fiind rezultatele din alegeri”, a declarat Nicolae Birău.