Zona rezidențială, într-o creștere destul de lentă, într-o comună de lângă Timişoara

remetea mare 4

În comuna Remetea Mare, care are în componență două localități – reședința unității administrative și satul Ianova – nu se poate spune că nu se construiește. Dimpotrivă! Iar șantierele se pot vedea atât în zonele rezidențiale noi, cât și în plațurile intravilane.

ilie golubovRitmul însă este mult mai lent, decât, să spunem, în comuna învecinată Bucovăț. Dacă în cea din urmă s-au eliberat 200 de autorizații de construire în acest an, la Remetea Mare, numărul lor a fost doar pe sfert. În PUZ-urile primăriei, ne declară primarul Ilie Golubov (foto), există familii mutate în noile lor locuințe.

Astfel, în centrul de comună, perimetrul rezidențial promovat de primărie are 63 de locuri de casă, clădirile de aici fiind în diferite faze de construire. În acest areal deja locuiesc două sau trei familii. La Ianova, numărul familiilor care s-au mutat în case noi trece de 40. Trebuie spus că, și în privința utilităților, în aceste PUZ-uri mai sunt destule de făcut.

Astfel, edilul-șef reclamă demersurile greoaie la operatorul de energie electrică pentru realizarea rețelelor stradale și faptul că aprobările durează prea mult, deși investiția pentru ele este suportată de către primărie.

Pe șantierele caselor aflate în construcție se lucrează cu curent electric tras de la vecini, fiecare investitor se descurcă în felul său.

Drumurile din aceste PUZ-uri sunt doar pietruite și în această toamnă primăria va mai pune ceva piatră pe ele, însă asfaltul rămâne în continuare un deziderat. În aceste perimetre noi există doar alimentare cu apă, înființarea canalizării în întreaga comună figurând în planul investițional al Aquatim să demareze în 2020.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Zona rezidențială, într-o creștere destul de lentă, într-o comună de lângă Timişoara

  1. Remetea Mare este un focar de infectie.

    Am vrut sa cumpar un teren si am fost de cel putin 15 ori. Concluzia tot satul era plin de balega si miros de escremente. Satul este plin de ferme clandestine de vite si de porci. Toate strazile sunt tapetate de escremente de vaci , gani , rate, gaste si gunoi. Aceasta comuna este foarte prost gestionata nu are parc pentru copii, circula caini periculosi , vaci si gaini pe strada.

    Renasterea mergeti spre linia ferata / cimitir si faceti poze sunt sute de MP de gunoi daca chiar va informati corect cititorii.

    Nivelul intelectual al locuitorilor este direct proportional cu nivelul intelectual al acestui primar.

Dă-i un răspuns lui Ciprian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *