Viermii colcăie în făina de pe rafturile unor supermarketuri din Timişoara. Protecţia consumatorului nu face verificări decât la sesizări scrise

faina

Nu puţini sunt timişenii care au avut surprize neplăcute prin magazine. Cele mai întâlnite cazuri sunt cele în care preţul afişat la raft este cu totul altul decât cel care apare pe bonul de la casierie. Sunt însă şi cazuri mult mai neplăcute: produse expirate, cu viermi sau alte „fiinţe” pe care consumatorul a plătit, dar practic… a aruncat banii pe fereastră.

O timişoreancă a avut neplăcuta surpriză să cumpere, cu câteva zile în urmă, de la un magazin Kaufland din Timişoara mai multe pungi de făină bio marca Băneasa. Nu a folosit făina imediat după ce a auds-o acasă, dar luni, 13 martie, a dorit să prepare pâine în casă. Surpriză, însă!

În prima pungă colcăiau… viermi. În a doua, la fel. Indignată, pe bună dreptate, timişoreanca a sunat la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.

„Nu voiam banii înapoi, nici nu mai aveam bonul de cumpărături. Doream doar să atrag atenţia că există în magazine un produs neconform. I-am explicat doamnei, însă mi-a spus că trebuie să mă deplasez până acolo şi să fac o sesizare. Degeaba am insitat spunând că vreau doar să le atrag atenţia, să facă ceva pentru a se retrage produsul. Am 79 de ani, nu îmi mai permit să mă deplasez atât de uşor”, spune timişoreanca.

Conform informaţiilor de pe ambalajul pungilor, făina expiră în aprilie, iar un kilogram nu este chiar ieftin, depăşind şase lei. Problema este că, din diferite motive, făina nu mai este bună pentru comercializare.

Cu toate acestea nimeni nu ia vreo măsură pentru că reprezentanţii Protecţiei Consumatorului nu acceptă decât sesizări scrise. Am sunat la acelaşi număr de telefon la care a apelat şi timişoreanca, 0256/422740, unde o doamnă spune că este posibil să fi sunat cineva, însă dacă a fost aşa i s-a explicat că se pot depune sesizări la sediul instituţiei sau prin e-mail, altfel ei nu au ce face.

„Mi s-a părut aberant să mă facă cu ou şi oţet pentru că am sunat. Mi-a spus o doamnă de acolo: <<Bine că telefon ştiţi să daţi, dar să veniţi aici să depuneţi sesizare nu mai puteţi>>. Nu este normal aşa ceva. Voaiam doar să atrag atenţia”, spune timişoreanca.

„Nu ştiu de cazul ăsta, poate a răspuns vreo colegă. Nu ştiu ce să vă spun”, a fost replica de la celălat capăt al firului reprezentanta al reprezentantei Protecţiei Consumatorului.
Foto arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Viermii colcăie în făina de pe rafturile unor supermarketuri din Timişoara. Protecţia consumatorului nu face verificări decât la sesizări scrise

  1. Controale, NU SE FAC, la brand-uri mari !!! Toate au probleme : prețuri aiurea, cărucioare stricate, mărfuri deteriorate, etc ! Nu are sens să subliniez că, dacă, la un mag. de cartier, s-ar fi întâmplat lucrul acesta, a doua zi era desfințat !!!

    1. Nu se fac la „branduri” pentru ca acestea au „putere de convingere” asupra celor care ar trebui sa faca controalele. Si, pana la urma, majoritatea hipermarket-urilor sunt germana si noi, banatanii, spre deosebire de ceilalti din Riomania, avem incredere deplina in nemti, nu-i asa? Nemtii nu fura, nemtii nu insala, nemtii nu mint, parca asa suna „poezia” aia scrisa pentru tampiti creduli…

  2. Cel mai mare neajuns la marile magazine este personalul care deserveste aceste companii , de acolo pleaca totul , si din acest punct de vedere , nu stiu daca acesti angajatori , indiferent de metodele lor din vest pe care le aplica la noi , au si acum si in viitor vreo solutia viabila , eu nu spun ca nu exista si exemple pozitive , spun ca doar nu le am intilnit , pot sa dau un mic exemplu , inainte de anul 2000 , pot sa spun ca la Metro era mult mai bine din acest punct de vedere .

Dă-i un răspuns lui Vali Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *