Video! Cei mai buni cârnaţi bănăţeni au fost premiaţi la Şag

degustare carnati

Casa de Cultură din Şag a fost scena tradiţionalei competiţii între cei mai buni preparatori bănăţeni de cârnaţi, eveniment organizat de săptămânalul de limbă germană „Banater Zeitung”.

La această ediţie au fost prezentate 20 de probe de cârnaţi, din mai multe categorii, atât din carne de porc domestic, cât şi de mistreţ sau în amestec, picanţi sau nu. „Worschkoschtprob” – denumirea şvăbească a concursului – a avut la startul competiţiei de joi producători particulari de cârnaţi atât din judeţul Timiş, cât şi din Caraş-Severin şi Arad.

Spre deosebire de alte ediţii, de această dată nu au participat firme specializate în mezeluri, doar simpli gospodari, dar acest lucru nu a însemnat o coborâre a standardului calitativ, ba chiar din contră.

Juriul a decis, în final, că cel mai bun sortiment de cârnaţi aparţine unui grup de opt timişoreni entuziaşti, căruia i-a revenit, de altfel, şi locul al treilea, în timp ce pe poziţia a doua s-a clasat Timitei Ţîntoi.

A fost decernat şi premiul pentru cel mai apreciat cârnat de către publicul participant la eveniment, producătorul fiind Andrei Herczeg, iar secretul produsului a constat într-un vin roşu, de cea mai bună calitate, introdus în compoziţie. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa, pe lângă cititorii fideli ai publicaţiei „Banater Zeitung”, de către reprezentanţi ai Forumului Democrat German, dar şi de alţi colaboratori apropiaţi.

O tradiţie care datează din 1970

„Worschtkoschtprob” datează din 1970, când redacţia ziarului de limbă germană „Neue Banater Zeitung”, sub conducerea lui Nikolaus Berwanger la vremea respectivă, le-a lansat cititorilor provocarea de se lua la întrecere în materie de produs cârnaţi, ştiut fiind faptul că şvabii au o glorioasă tradiţie în prepararea porcului.

Timp de mai bine de 20 de ani, concursul a fost o manifestare desfăşurată doar în interiorul redacţiei, unde cititorii aduceau mostre de cârnaţi făcuţi acasă. Ziua desfăşurării evenimentului era publicată doar în ziarul german. Din 1995 încoace, însă, Worschtkoschtprob a devenit o manifestare itinerantă, desfăşurată cel mai adesea în diverse localităţi din Timiş în care mai există etnici germani, dar câteva dintre ediţii s-au desfăşurat şi în judeţele învecinate.

La buna desfăşurare a ediţiei din acest an au mai pus umărul, alături de redactorii publicaţiei „Banater Zeitung”, Forumul Democrat al Germanilor din Bana, Federația Caritas a Diecezei Timișoara şi Forumul Democrat al Germanilor din România.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Video! Cei mai buni cârnaţi bănăţeni au fost premiaţi la Şag

Dă-i un răspuns lui Laie Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *