Vaştag, Leu şi Biea vin la Cupa Revoluţiei! Un alt invitat special este fostul medaliat olimpic Tadija Kacar

La ediţia cu numărul 25 a Cupei Revoluţiei au confirmat prezenţa trei nume grele ale boxului românesc.

Foştii mari campioni Francisc Vaştag şi Mihai Leu, precum şi pugilistul profesionist timişorean Flavius Biea (nouă victorii din tot atâtea întâlniri) sunt invitaţii de onoare ai galei ce va avea loc vineri, cu începere de la ora 17, la sala „Constantin Jude”.

Primul vine cu doi sportivi pe care îi are sub îndrumare la CSM Reşiţa. Cluburile din Timiş care vor fi reprezentate în ring sunt CS Banatul Timişoara, CSM Timişoara, LPS Banatul Timişoara şi CSM Lugoj.

Din Serbia şi-au anunţat prezenţa boxeri de la cluburile din Loznica, Novi Sad, Pancevo şi Lazarevac, la eveniment urmând să participe şi sportivi din capitala Macedoniei, Skopje.

De punctat că la Novi Sad activează ca antrenor fostul mare campion sârbo-bosniac Tadija Kacar, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. El îşi va însoţi elevii la Cupa Revoluţiei, numărându-se printre personalităţile prezente la puternica întrecere pugilistică organizată de Asociaţia Judeţeană de Box Timiş.

Cântarul oficial va avea loc tot vineri, de la ora 8,30, la sala „Constantin Jude”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns