Vaporaşele mai rămân un timp „pe uscat”

vaporase timisoara

Dacă până în 31 iunie nu ne vom plimba cu vaporașele pe Bega, Uniunea Europeană ne-ar putea cere înapoi banii pe care ni i-a dat pentru reabilitarea malurilor. Situația se va debloca abia atunci când Guvernul României va da o hotărâre pentru înființarea Administrației Căii Navigabile.

Este nevoie de o societate care să administreze Canalul Bega, navigabil din Timișoara până la granița cu Serbia. Ca urmare, Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) ar urma să preia activitatea de navigaţie, dar pentru aceasta e nevoie de o hotărâre de guvern. Din păcate, schimbarea executivului a întârziat mult acest demers. Titu Bojin, directorul ABAB, ne-a declarat: „Există o iniţiativă de modificare a Legii apelor în parlament, iar numai după aceasta putem vorbi de o hotărâre de guvern. Eu sunt optimist şi sper că, în curând, vom circula cu vaporaşele pe Bega”.

De cealaltă parte, Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a menţionat: „Noi am avut răbdare şi nu ne-am adresat comisiei europene, aşteptăm că noul guvern să înceapă să funcţioneze. În cazul în care nici până la sfârşitul acestei luni nu se vor rezolva problemele, vom face reclamaţie”.

Iar dacă până în 31 iunie nu se va putea circula pe Bega, municipalitatea va trebui să plătească din bugetul propriu pentru proiectul Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega, sume ridicându-se la aproximativ şase milioane de euro”. În prezent vaporaşele achiziţionate de primărie se află în depozitul Societăţii de Transport Public Timişoara, fiind achiziţionate cu patru milioane de euro din bugetul propriu al municipalităţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Vaporaşele mai rămân un timp „pe uscat”

  1. Primarul Robu este raspunzator pentru tot jaful din banii Timisorenilor, in consecinta de la el personal trebuie recuperat prejudiciul de catre UE , plus 4 milioane de euro banii dati pe vaporase , plus banii bagati in semaforizarea orasului care nu functioneaza, plus 30 000 euro cheltuiti pe studiul de prefezabilitate pentru constructia unui metrou in Timisoara . Metrou care nu are finantare, UE nu finanteaza metrou in orasele sub 1 milion de locuitori. Deci nu este nevoie de studiu de prefezabilitate bani aruncati degeaba in buzunarul firmelor de partid. D=le Robu bugetul primariei a scazut incepand cu acest an te rog sa nu mai arunci banii cetatenilor pe visele si himerele tale personale.

    1. Corect. Cu zecile de mii de euro de mai sus putea face un studiu de pre-pre prefezabilitate pentru rachetodromul autoteleportat de la Cioca ca era fix acelasi rezultat.

Dă-i un răspuns lui karman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *