Va fi sau nu salvată Casa Mühle?

casa muhle

În urmă cu aproximativ doi ani, zeci de timișoreni s-au scandalizat văzând că noii proprietari ai cunoscutei ”Case Mühle” din Timișoara i-au decopertat acoperișul, după care au lăsat edificiul să se degradeze.

Mulți dintre localnici au fost marcați de starea vilei care a aparținut lui Wilhelm Mühle (florarul de origine germană datorită căruia Timișoara a ajuns să fie denumit ”Orașul trandafirilor”), aceasta fiind unul dintre imobilele emblematice pentru istoria orașului.

Sub presiunea societății civile, primăria, care nu și-a exercitat la timp dreptul de preemțiune permițând, astfel, ca după Revoluție imobilul să fie cumpărat de o familie de romi, a formulat, în ceasul al 12-lea, o acțiune în instanță, solicitând obligarea proprietarilor la reconstrucția acestuia, respectând arhitectura de odinioară.

Acțiunea a fost susținută și de Asociația ”Prodomo”. Tribunalul Timiș, instanța unde s-a judecat fondul cauzei, a respins acțiunea administrației locale în contradictoriu cu pârâtul Ionel Stancu, prin fiul său Ion Nelson Mihai.

Primăria a formulat recurs la Curtea de Apel, dar judecătorii nu s-au putut decide asupra unui verdict, motiv pentru care pronunțarea sentinței în acest caz a fost amânată până săptămâna viitoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Va fi sau nu salvată Casa Mühle?

  1. tare! vine primaria sa-mi spuna cum sa-mi fac casa … poate-mi spune si de cate ori sa-mi „frec” nevasta si, chiar si cum s-o fac … pai, daca imbecilii au dormit din 1990 pin in 2016 cine e de vina?! de unde au cumparat tiganii casa?? asta ar fi interesant de aflat!

  2. si mai interesant – CU CE BANI? dar, da, am uitat pe ANAFu’ 3.14zdii ma-si il doare la bascheti – executam doar amenzi! HEIUS acum a dat bir cu fugitii – in opozitie fireste! ce caracter de KACAT esti domnule HEIUS … pacat ca nu l-ai luat si pe jalnicul si pateticul MIRCEA CALIN CU TINE ….

Dă-i un răspuns lui sorinel ... pustiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *