Unul dintre cei mai buni fotbalişti din vestul ţării a spus „Da!”. Cine este aleasa inimii

Unul dintre cei mai buni fotbalişti din vestul ţării s-a căsătorit. Aleasa inimii lui este Ana, cea care de sâmbătă de la amiază a devenit oficial frumoasa lui soție și care i-a dăruit doi copii, George Maximilian, de 2 ani, și Marc Alexandru, care încă nu a împlinit un an.

Cununia arădeanului George Ţucudean (în prezent încă la Pandurii Târgu Jiu) cu Ana a avut loc la Casa de Căsătorii de la Teatrul de Stat Arad și a fost oficiată de primarul Gheorghe Falcă.

Nu a fost deloc cu fast, persoanele prezente fiind destul de puține, familiile celor doi, rude și prieteni.

George Ţucudean s-a născut în 30 aprilie 1991, la Arad. Şi-a început cariera la UTA, unde a jucat timp de trei ani. După o evoluţie bună la UTA, ,jucătorul a fost vândut la Dinamo Bucureşti, unde a jucat doi ani, timp în care a marcat 15 goluri.

La începutul anului 2013 a fost vândut la Standard Liege, unde nu a prea impresionat şi a jucat doar şapte meciuri în care nu a marcat niciun gol.

Pe 21 ianuarie 2015 a semnat un contract cu Steaua Bucureşti, împrumut pe un sezon şi jumătate (trei goluri în 17 meciuri). După ce a trecut pe la ASA Târgu Mureş (nouă partide, două goluri marcate), a ajuns la Pandurii Târgu Jiu, echipă pe care cel mai probabil o va părăsi în zilele ce urmează, nefiind cunoscut încă clubul la care va avolua.

Ţucudean a îmbrăcat şi tricoul naţionalei: România U17 – cinci meciuri, un gol marcat; România U21 – cinci meciuri, două goluri.

Sursa: specialarad.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Unul dintre cei mai buni fotbalişti din vestul ţării a spus „Da!”. Cine este aleasa inimii

Lasă un răspuns