Unic în ţară. Timişoara dă din nou tonul. Ghid vestimentar pentru bicicliste

Timişorencele cochete, care iubesc plimbările cu bicicletele au un ghid vestimentar ce le este destinat doar lor.

Echipa “Verde pentru Biciclete” a lansat a doua ediţie a ghidului vestimentar pentru bicicliste, ”Stil și frumusețe pe biciclete”.

În comunitatea timișoreană există un număr considerabil de femei care au adoptat bicicleta ca mijloc de transport zilnic. Bicicleta nu mai este doar un mijloc de recreație de weekend, ci si un mod de exprimare și, mai mult, un stil de viață.

cochete biciclete Femeile sunt active, atente la tendințele și la ultimele noutăți din domeniul sănătății, modă, sport, cultură, ecologie, sunt proactive și adesea devin modele pentru cei din jur. Femeile adoptă mersul pe bicicletă datorită beneficiilor aduse pentru sănătatea, frumusețea, starea de bine și senzația de libertate simțită pe două roți. Am arătat acest lucru în nenumărate rânduri, la evenimentele SkirtBike Timișoara, Cochete pe Biciclete și recent la IA românească pe bicicletă.

Primul ghid vestimentar a fost lansat anul trecut şi a fost distribuit în Timişoara.
Echipa Verde pentru Biciclete a apelat și de această dată la unii din cei mai cunoscuți și apreciați designeri vestimentari și de accesorii din Timișoara și la lideri de opinie în domeniul modei din orașul nostru.

Aceștia sunt: Diana Bobar –SoFashon (designer vestimentar), Andreea Caradjov (designer vestimentar), Blue Bird (Ramona Popeț-designer vestimentar), Mono Shoes (accesorii) și Skinny Buddha (Mihaela Jula – fashion blogger). Fiecare dintre aceștia a abordat un stil anume, în concordanță cu viziunea proprie asupra mersului pe bicicletă. Indiferent de vârstă și conformația fizică.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns