Un arbitru timişorean merge la Rio!

Ramona Cobzac este foarte aproape să-şi vadă visul cu ochii!

Timişoreanca în vârstă de 36 de ani se află pe lista preliminară a arbitrilor de box care vor oficia la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în următoarele luni ea urmând să fie testată în cadrul mai multor turnee de verificare şi de calificare.

Primul va avea loc, între 4 şi 6 decembrie, chiar în oraşul brazilian desemnat să găzduiască, anul viitor, ediţia cu numărul 31 a celei mai mari întreceri sportive organizate la nivel mondial.

„Luna viitoare va fi un test la Rio pentru arbitri şi organizatori, un turneu de fete şi băieţi. Voi pleca în Brazilia în 30 noiembrie şi mă voi întoarce în 8 decembrie. În martie şi aprilie vor fi multe turnee de calificare pentru sportivi şi de testare pentru arbitri, abia după acele competiţii va fi anunţată lista finală a oficialilor pentru viitoarea Olimpiadă. În 2015 am fost la un singur turneu mare, între 25 august şi 5 septembrie, în Thailanda, la Campionatele Asiatice, la seniori masculin”, ne-a declarat Ramona Cobzac.

Cele mai importante repere din cariera de 15 ani a arbitrei timişorene de box sunt mondialele de fete de la New Dehli (India, 2006), Ningbo (China, 2008) şi Jeju (Coreea de Sud, 2014).


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns