Tinerii Timişoarei au ziua lor! Programul primei ediţii

Prima ediție a “Zilei Tinerilor Timișoarei” va avea loc în data de 23 aprilie 2016, scopul ei principal fiind acela de a celebra tinerii și creșterea gradului de implicare a acestora în viața culturală a orașului, prin înscrierea în calendarul local a unei zile dedicate lor.

Ziua Tinerilor Timișoarei debutează prin competiții sportive organizate cu sprijinul Liceului cu Program Sportiv ”Banatul”, începând cu ora 9.

În zona stadionului “Dan Păltinișanu” vor avea loc următoarele activități: concurs de cross, role, biciclete și un meci demonstrativ de fotbal. Echipele participante vor fi formate din tineri și foști fotbaliști ai echipei Poli Timişoara.

Începând cu ora 11, vor avea loc lecţii de KangooJumps, în Piața Libertății, urmând ca activitățile sportive să continue în Piața Unirii, cu exerciţii de pilates, sub îndrumarea instructorilor de la Smartfit.

În intervalul orar 14 -15, în amfiteatrul din Piața Sfântul Gheorghe, elevii de la Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu” vor aduce în faţa publicului piese de teatru.

Între orele 15 -16, tinerii talentați ai Timișoarei vor prezenta un spectacol în Piața Libertății. Vor participa elevi de la Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”: Corul pe voci egale și Corul mixt, elevi de la Secţia de Canto, Ansamblul de percuție Splash, trupa Comanda 4 şi trupa de jazz Fancy Pants.

Tot în Piața Libertății, între orele 17 -19, pe acordurile muzicii clasice, va avea loc un program de exerciţii de yoga.

Pe tot parcursul zilei, pe străzile din Piața Unirii, vor avea loc diverse evenimente culturale. Tinerii talentați vor picta, vor face caricaturi, vor cânta la diverse instrumente muzicale (harpă, corn, contrabas, trombon etc.), vor dansa balet contemporan, iar publicul spectator va putea participa la lecții de dans, demonstrații de levitație. De asemenea, vor mai avea loc demonstrații de skateboard, jocuri de societate şi strategie.

Ziua Tinerilor Timișoarei se va încheia cu un concert, în Piața Libertății. Pe scenă vor urca Randi, Uddi și Jo.

Organizator al evenimentului este FITT – Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara. Parteneri: SCM – Clubul Sportiv Municipal Timișoara, Liceul cu Program Sportiv ”Banatul”, Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu” Timișoara, Liceul de Arte Plastice Timișoara, Filarmonica Banatul, Smartfit, Magnum Team, Lorenzo Magicianul, Cafeneaua Zai și magazinul Uman.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns