Timişorean urmărit de poliţie pentru că nu a plătit consumația… virtuală

politia locala timisoara 1

Polițiștii locali aflați în patrulare în zona centrală au observat un tânăr care alerga dinspre sediul Primăriei Timișoara spre parcul din spatele Catedralei Mitropolitane, iar în urma acestuia, o altă persoană care încerca să-l prindă.

Oamenii legii au pornit în urmărirea fugarului pentru a stabili ce s-a întâmplat, imobilizându-l în parcul din spatele Catedralei. Ulterior, cel care îl urmărea a declarat că este administrator la Clubul Cyber Gaming SRL, situat în Piața Huniade, iar tânărul după care a fugit a părăsit locația fără să achite contravaloarea timpului petrecut pe calculator la clubul respectiv.

Cel în cauză se numește M.R., are 17 ani și este din Timișoara. Polițiștii locali l-au predat pe tânărul care a încercat să se sustragă achitării serviciilor primite în clubul de internet polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Timişorean urmărit de poliţie pentru că nu a plătit consumația… virtuală

  1. Tiganul banatan tot tigan ramane… Singura solutie viabila este ca regiunea asta sa fie colonizata fortat, iar „banatiganii” care nu se pot adapta civilizatiei sa fie aruncati peste granita, in „Mongolia” vecina, sa se ocupe bozgorii de ei.

Dă-i un răspuns lui colonist Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *