Timişoara va primi o finanţare uriaşă, care îi va permite o dezvoltare fără precedent. Câteva cartiere îşi vor schimba înfăţişarea

Soarelui

Municipiul Timişoara va primi o uriaşă finanţare europeană, care îi va permite o dezvoltare fără precedent. Este vorba de 14 milioane de euro, bani care vor fi accesaţi graţie aprobării a două proiecte GAL (Grupul de Acţiune Locală), fiecare în valoare de câte şapte milioane de euro.

Banii vor fi folosiţi în domenii variate, de la infrastructură până la investiţii în sănătate şi protecţie socială.

Există chiar şi o proiecţie a modului în care va fi utilizată finanţarea: a fost luată ca etalon Zona Soarelui (foto), urmând ca alte cartiere mărginaşe şi mai puţin dezvoltate (Plopi, Kuncz sau Freidorf) să beneficieze de facilităţile din zona-etalon.

Proiectele pentru Timişoara au fost aprobate la Ministerul Dezvoltării, unde au fost respinse unele oraşe importante, cum ar fi Cluj-Napoca sau Oradea.

Cele două proiecte timişorene sunt conduse de Cătălin Tiuch şi Alexandru Iovescu, primul dintre ei declarând că „fără sprijinul domnului primar Nicolae Robu, Timişoara nu ar fi putut obţine finanţarea”.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

10 thoughts on “Timişoara va primi o finanţare uriaşă, care îi va permite o dezvoltare fără precedent. Câteva cartiere îşi vor schimba înfăţişarea

  1. Robu asta investeste numai in cartierul din care si-a luat ala sanatate buna,cartierul lui ,chiar nu are bun simt nu ii este rusine,in centru nu ai unde parca

    1. cartierul din zona Soarelui nu este cartierul în care se pompează banii pt că de exemplu calea lipovei sau multe alte cartiere au un magazin de unde să își procure hrana non stop așa ceva în zona soarelui nu există …. o piață în care sunt doar 3 vânzători aceeași cu aceeași marfă de la en-gros + multe multe altele înstalațiile de canalizare care deja ar presupune să spargi drumurile

  2. OK, pregatiti-va de noi ligheane cu motor, tramvaie gata rupte, multe fantani si piste de biciclete si mai serpuite. Deci a primit 14 miloane si fantana lu’ imbecilu’ costa 4.

  3. Bravo Timisoara! Se tot plânge lumea de primarul pe care il are si de proiectele pe care le face…ar trebui să fim mai deschisi la minte si sa realizam ca tot ce nu a fost făcut până acum și tot ce are nevoie Timisoara nu se poate realiza într-o zi sau 2 sau o luna sau 2. Trebuie timp si bani si cel mai bine ar fi ca timișorenii sa învețe să aibă răbdare și să sprijine pe cei incearca sa faca ceva pentru Timișoara.

  4. Nu sunt un fan Robu, dar ma uit la schimbarile din Timisoara si trebuie sa recunosc ca sunt schimbari in bine.
    Sa-i dam Cezarului ce e al Cezarului.

  5. Robu ce????? Cred ca nici nu stie ce sa facut pt. Acești bani…nu ia adus el desi cred ca ar fi trebuit să se implice mai mult….ong iau adus….soarelui e luată ca model…iar banii sunt pt. Cartierele mărginașe.. …unde nu sa investit in ultimii 10 ani deloc….inca sunt străzi de pământ și nu există apa si canalizare desi e timișoara.. ..dar vad ca pe unii îi interesează parcurile și alte figuri….pai va invităm in aceste cartiere….sa vedeti cum e sa stai in noroi….

  6. Cred că cel mai important pt.tm. ar fi reabilitarea clădirilor din zona istorică , clădiri care stau să se prăbușească (unele chiar s-au prăbușit )

Dă-i un răspuns lui Marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *