Timișoara, la un pas să rămână fără doze de rapel pentru vaccinul anti COVID-19

centru vaccinare

Timișoara, la un pas să ajungă la un  deficit de doze de vaccin Pfizer destinate celor care fac rapelul în această perioadă de peste 1000 de unități. La Centrul Regional de Distribuție din oraș erau mai puțin de 300 de doze, în timp ce peste 1600 de oameni asteaptu cea de-a doua tură a imunizării, adică rapelul la primul vaccin administrat.

CITEȘTE ȘI: În școlile din Timiș vor ajunge 40.000 de teste rapide. Jumătate dintre ele au sosit deja, ce probleme mai trebuie rezolvate

Pentru ziua de marți, sunt suficiente doze, mai precis 239, câte erau prevăzute să fie administrate ca rapel. Restul ar trebui să fie asigurate de tranșa așteptată să sosească astăzi. Asta după ce a opta tranșă de vaccin produs de Pfizer nu a mai ajuns ieri dimineață în România. Zborul programata fost anulat din cauza vremii nefavorabile din Germania.

Încă de la începutul campaniei de vaccinare, la Centrul Regional de Distribuire din Timișoara au ajuns, aproape de fiecare dată, cele mai puține doze de vaccin. Cu toate acestea numărul celor care vor să se vaccineze, în județul nostru, este foarte mare, mulți alegând chiar varianta vaccinării în alte județe. În plus, în Timiș se înregistrează și o rată mare a infectării la mia de locuitori.

În cazul în care unii dintre cei programați pentru rapel nu vor ajunge să-l facă la timp, medicii spun că se poate aștepta până la 42 de zile până la administrarea acestuia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Timișoara, la un pas să rămână fără doze de rapel pentru vaccinul anti COVID-19

  1. Organizarea vaccinarii in Timis este un DEZASTRU, de la lipsa centrelor de vaccinare si culminand astzi cu lpsa de vaccinuri.
    Ne-am chinuit sa ne program, acum fluieram a paguba.
    Nu avem rapel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *