Sportivii săraci, mai fericiți decât sedentarii bogați

Fericirea ne face mai rezistenţi la viroze şi COVID-19 (studiu)

Exerciţiul fizic este mai important pentru sănătatea mintală decât statutul economic, însă doar până la un moment dat, susțin cercetătorii de la Yale şi Oxford, care au efectuat un studiu în acest sens.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că persoanele active au avut în medie 18 zile pe an în plus în care s-au simţit bine, faţă de persoanele non-active. De asemenea, anumite sporturi care implică şi partea de socializare pot avea mai mult un efect pozitiv asupra sănătăţii mintale decât altele.

CITEȘTE ȘI: Peste 100 de bancnote contrafăcute, euro şi dolari, descoperite de poliţişti

Cercetătorii au studiat comportamentul fizic şi starea psihică a mai mult de 1,2 milioane de americani. Participanţilor li s-a cerut să răspundă la următoarea întrebare: „De câte ori te-ai simţit rău, din punct de vedere mental, în ultimele 30 de zile din cauza stresului, a depresiei sau a problemelor emoţionale?”

Subiecții au putut alege între 75 de tipuri de activităţi fizice, de la cosit, la îngrijirea copiilor, treburile casnice şi până la ridicarea de greutăţi, ciclism sau alergare. Rezultatul a arătat că oamenii activi din punct de vedere fizic se simt la fel de buni ca şi cei care nu fac sport, dar care câştigă aproximativ 25.000 de dolari pe an sau mai mult.

”În esenţă, va trebui să câştigi mai mult pentru a obţine acelaşi efect de stimulare a fericirii pe care îl are sportul”, este concluzia oamenilor de știință. Aceștia au completat: ”Activitatea fizică este asociată cu reducerea riscului de mortalitate, de boli cardiovasculare, atac cerebral şi diabet, dar legătura cu sănătatea mentală nu este evidentă”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *