Solista de muzică populară Codruţa Măgurean: „De la doamna Ana Pacatiuş am învăţat să doinesc”

Născută la Timişoara în 18 mai 1976, din părinţi de la Izvin şi Chizătău, interpreta de muzică populară Codruţa Măgurean a fost crescută în spiritul dragostei şi respectului faţă de tradiţiile bănăţene autentice.

„Am fost un copil studios, olimpică la vreo patru materii, iar ideea de a bate la porţile Şcolii Populare de Artă mi-a venit în timpul liceului.

Şi atunci, ca şi acum, candidaţii treceau printr-o probă de preselecţie în cadrul căreia trebuia să se vadă dacă ai voce bună, un glas care să poată fi lucrat.

Drăguţ a fost că, adolescentă, eram mare fană Depeche Mode, aşa că m-am prezentat la examen… rasă-n cap.

M-am aşezat eu cuminte printre cei care îşi aşteptau rândul la probele de canto popular şi am observat că toţi se uitau lung la mine.

Cineva chiar m-a informat că, pentru muzică uşoară, audiţiile au loc în altă sală şi s-a mirat când am replicat că sunt înscrisă la popular„, îşi aminteşte artista.

CITEŞTE ŞI: Cod galben de inundaţii în Timiş

A avut trei profesoare – pe Carmen Popovici-Dumbravă, pe Delia Musunea şi, ulterior, pe Ana Pacatiuş.

„Cu doamna Ana am studiat în privat şi atunci s-a întâmplat altceva: am învăţat să doinesc! După un an şi jumătate de şcoală, m-am am şi cântat la primul meu concurs, Topul tinerilor interpreţi, la Clubul CFR.

Mă duceam şi acolo, la maestrul Gheorghe Galetin. Munceam destul, dar mai şi chiuleam de la repetiţii, mai ales dacă aveam de văzut vreun meci de fotbal. Sunt microbistă înverşunată.”

– De unde ai moştenit darul cântului?

– Bunicii paterni şi tatăl meu au cântat, cu toţii, în Corul Plugarilor din Chizătău, cel mai vechi din ţară. Mică fiind, îi auzeam vorbim despre turnee, buna povestea mereu despre maestrul Diodor Nicoară, despre întâmplările prin care au trecut cu prilejul diverselor concerte.

Dar de cântat, efectiv, cel mai des cântam cu cealaltă bunică, cea maternă, din Izvin. Colinde!

CITEŞTE ŞI: Lovitură fără precedent pentru șoferi! Mii de persoane ar putea rămâne fără permis. Ce vor fi obligați să facă medicii

Cele mai frumoase din lume… De acolo a fost şi prima piesă folclorică pe care am cules-o eu personal, „Mă duc, maică, mă cunun”, deşi cu sufletul mă simt din Chizătău.

Aşadar, vocea bună o datorez alor mei. Şi pasiunea pentru sport tot de-acolo vine. Mama a făcut atletism de performanţă, fratele meu trăieşte în Italia, a fost fotbalist şi are acum o echipă privată. Iar eu – ţi-am spus deja – sunt microbistă.

Am şi cochetat la un moment dat cu jurnalismul sportiv, la un post de radio, dar băieţii nu mă prea lăsau la meciuri de fotbal.

Eram trimisă ba la rugby, ba la baschet…

– Parcursul tău profesional te-a făcut să cunoşti lumea scenei sub toate aspectele ei: ca prezentatoare, dar şi ca organizatoare de spectacole, ca solistă vocală. Ştiu însă că ai absolvit Facultatea de Drept…

– Da, am absolvit Liceul Economic şi am ales studiile juridice, căci îmi doream să intru în magistratură.

Mă şi pregătisem pentru examen, dar soarta a vrut altfel. Cu câteva zile înainte de momentul-cheie, trecând pe lângă Şcoala de Artă, am intrat cât să-l salut pe Ciprian Cipu.

El m-a… deturnat. Mi-a zis: Hai la concurs, că am un post de jurist aici.

Zis şi făcut. Am ajuns să lucrez într-o instituţie care-mi era deja dragă…

Am trăit acolo ca-ntr-o familie, domnul Cipu mi-a fost ca un tată, şi tot aici l-am cunoscut pe Doru, cel ce avea să-mi fie, pentru o perioadă, soţ…

Am făcut impresariat, am fost juristă, m-am ocupat, din anul 2000, nu numai de Ansamblul Profesionist „Banatul”, ci şi de formaţia de tineret „Bujorul”.

Acolo am fost şi când Şcoala de Artă s-a unit cu ansamblurile artistice sub un nou nume: Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Primele imprimări cu „Bujorul” le-am făcut în studiourile CCAJT, cu Sorin Bârcă şi Florin Cipu.

La sediul nostru din strada Emanuil Ungureanu, atmosfera era extraordinară, locul era o adevărată pepineră pentru tinerii interpreţi dintre care nu puţini au ajuns nume consacrate ale folclorului bănăţean.

Am legat şi prietenii trainice – cu colegele mele, cântăreţele Mariana Şuşca şi Iustina Şpan, ne întâlnim şi astăzi, mereu cu aceeaşi bucurie.

– Hai să vorbim şi despre Ana, fiica ta, copilul minunat căruia i-ai transmis dragostea faţă de muzică. Când ai ştiut că o să-ţi calce pe urme?

– Ana cântă de la trei ani şi, în vara asta, va împlini nouă.

Prima piesă pe care i-am scris-o, pentru că eu creez şi textul, şi muzica, s-a numit „Io mi-s Ana din Banat”.

Acum e elevă la „Ion Vidu”, învaţă pian, are multe concursuri câştigate, cântă şi uşoară, şi populară. Are charismă, are putere-n voce de rupe şi un autocontrol teribil pe scenă…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns