Șapte cărășeni cu gripă, la spital

Numărul cazurilor de gripă confirmate în urma analizelor trimise de Direcția Județeană de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin către Institutul ”Cantacuzino” a crescut semnificativ în ultimele zile.

Astăzi, autoritățile sanitare cărășene au primit șapte confirmări de virus gripal.

”Este vorba de un bărbat din Caransebeș de 43 de ani, un altul din Ciortea de 53 de ani, un bărbat din Bocșa de 30 de ani, un alt bărbat din Reșița, de 43 de ani. Lor și se alătură o fată de 14 ani din Reșița, o femeie de 52 de ani, de asemenea, din Reșița și o alta de 72 de ani din municipiul capitală de județ. Toate persoanele sunt spitalizate (ele nu au fost vaccinate antigripal). Astfel, numărul cazurilor de gripă din Caraș-Severin se ridică în acest moment la 15”, a precizat Daniel Botgros, de la DSP Carș-Severin.

Tot astăzi, DSP Caraș-Severin a primit repartiția pentru încă 180 de doze de vaccin antigripal, din cele 500 solicitate suplimentar.

”De la începutul sezonului rece, la DSP au ajuns 9.960 de doze de vaccin, la care se adaugă, evident, cele 180, care urmează să vină în cel mai scurt timp la instituție, pentru a fi distribuite medicilor de familie”, a completat Daniel Botgros.

Contactează autorul la: [email protected]


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns