În săli polivalente să ne-ntrecem sau în stadioane să ne măsurăm?

polivalenta 3

Mai este doar puțin timp până se va împlini un an de când se tot discută despre impresionanta sală polivalentă cu 16.000 de locuri pe care o va construi Compania Națională de Investiții undeva, în județul Timiș. Discuții au fost și înainte, ba chiar și demersuri, dar de un an încoace totul a căpătat o nuanță de autentic, mai ceva ca transmisiile live pe rețelele de socializare.

Deja cunoscuta dispută privind amplasamentul viitoarei săli polivalente a intrat în cotidian. De la primărie ni se spune că se face pe teritoriul Timișoarei, iar de la CJT, că se construiește la Giroc. Reprezentanții guvernului – parcă bucuroși de contradicțiile de pe plan local – dau din umeri și susțin (precum Paul Stănescu, cel mai recent chestionat pe această temă, în decembrie anul trecut, în calitate de vicepremier și ministru al dezvoltării regionale) că autoritățile locale ar trebui să se înțeleagă între ele și să se decidă pentru un teren sau altul.

Primăria se arată chiar dispusă să cedeze către CJT un teren în oraș, pentru ca instituția județeană să-și poată trece în palmares realizarea, dar treaba tot nu se urnește. Între timp, avem un nou guvern, iar despre soarta minunatei săli polivalente nu am aflat mare lucru, nefiind sigură nici măcar trecerea acesteia în actualul program de guvernare.

Stadionul o cam ia la vale…

Un alt subiect dureros îl constituie Stadionul „Dan Păltinișanu”, care, din păcate, și-a cam trăit traiul. Cei care îl frecventează prezintă situația destul de limpede: Peluza Sud e închisă pentru că ar putea deveni periculoasă pentru spectatori, scările sunt degradate și întreaga construcție o cam ia la vale.

Ar fi nevoie de o arenă nouă, dar, dacă nu vor fi bani, va trebui ca autoritățile să repare stadionul vechi. Consiliul Județean Timiș, proprietarul obiectivului, a lansat în lucru un studiu de oportunitate pentru reabilitarea stadionului. Documentul urmează să explice dacă merită investit în cosmetizări sau ar fi preferabilă demolarea. Desigur, și în această privință, „puterea” și „opoziția” din cadrul forului județean se situează, așa cum le stă bine, pe poziții contrare.

Între timp, în proiectul de buget al primăriei a apărut un studiu de fezabilitate pentru o sală polivalentă de dimensiuni mari, care ar trebui construită pe teritoriul Timișoarei. Încercarea unuia dintre participanții la dezbaterea publică pe tema bugetului de a-l convinge pe întâiul ales al urbei că, poate, ar fi mai bine să cheltuiască banii pentru un studiu de fezabilitate dedicat unui stadion nou și să lase sala polivalentă să fie construită unde-o vrea guvernul nu a avut succes.

Teoretic, totul ar fi gândit pentru un parc sportiv și de congrese al Timișoarei. Stadionul se află pe lista-sinteză a CNI și cel mai recent răspuns adresat municipalității arată că va intra la finanțare de îndată ce vor ajunge într-un stadiu corespunzător stadioanele dedicate Campionatului European de Fotbal din 2020, fără însă ca vreun termen exact să fie precizat.

Pentru timișoreni, ceasul ticăie iar anul 2021 bate la ușă. Ar trebui să ne prezentăm atunci și cu stadion și sală polivalentă noi, dar și cu o șosea de centură completă, ca să ne referim doar la obiectivele ce depind de guvern.

Între timp, alte orașe din România au luat-o mult înainte în această privință, pentru că se tot taie panglici inaugurale la stadioane și săli polivalente în tot felul de localități. Pe Bega sunt necesare, și în acest an, aprobări, finanțări, documentații și, din păcate, floarea bunei înțelegeri nu a ajuns nici măcar la stadiul de boboc.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “În săli polivalente să ne-ntrecem sau în stadioane să ne măsurăm?

  1. avem primari inclusiv pres. Cons. Jud. ca eu il consider Primar al Judetului ,impreuna cu Parlamentarii de Timis promovati prea mult de Radio Timisoara in ficare Sf. Duminica nu slabi ,nemernici ,nu-si urmaresc decat interesele personale nu ale Urbei ,in America daca nu ati face nimic pt cei care v-au ales ati fost de mult impuscati.Rusine ,ca se apropie sarbatorea Timisorii ,cum o intampinati ,cu tricolorul in piept ,ca va doare in coor de ce spunem noi .

Dă-i un răspuns lui birlic Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *