Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Ruga şi zilele oraşului, sărbătorite la Buziaş. Când va avea loc Festivalul papricaşului

Oraşul Buziaş a avut, în acest an, o agendă culturală extrem de bogată. În cadrul acesteia a figurat şi Ruga buzieşană, sărbătorită împreună cu zilele oraşului. Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, locuitorii au luat parte la o serie de activităţi desfăşurate cu prilejul rugii.

Desigur, atracţia cea mai mare a fost spectacolul popular, susţinut de Petrică Miulescu Irimică, Daniela Ştefan, Daliana Giorgiana Tătar şi Adrian Stanca.

Grătarele au sfârâit, berea şi vinul au curs gârlă, iar dansurile nu au mai contenit, lumea bucurându-se de două zile frumoase, prilejuite de hramul bisericii.

„Mulţumesc tuturor celor care şi-au adus contribuţia la succesul acestei manifestări, înalţilor prelaţi ai bisericilor ortodoxe şi catolice, părinţilor care şi-au îmbrăcat micuţii în frumoase straie populare şi tuturor celor prezenţi la această frumoasă sărbătoare a oraşului nostru. Sperăm să ne simţim la fel de bine şi în 7 şi 8 octombrie, când vom organiza Festivalul papricaşului şi vinului, precum şi în 29 octombrie, când intenţionăm să inaugurăm colonada, cu un spectacol foarte atractiv”, a declarat Sorin Munteanu, primarul oraşului Buziaş.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare