„Proiectul Hilton”, pretext pentru un tun imobiliar la Timişoara

vila international 2

Cu siguranță că, de câte ori treceți prin zonă, vă întrebați cum de fosta vilă a lui Ceaușescu – așa cum era cunoscută clădirea de pe Bd. C.D. Loga situată față în față cu Liceul Pedagogic care îl găzduia pe dictatorul comunist în vizitele sale la Timișoara – a încremenit de ani buni în postura de șantier în lucru…

Răspunsul e simplu: pentru că Statul Român, prin reprezentanții săi, a permis asta, concluzia venind firesc după ce parcurgi raportul de audit întocmit de Camera de Conturi Timiș în urma controlului efectuat în această vară la Unitatea Administrativ Teritorială Județ Timiș (în limbaj uzual, Consiliul Județean Timiș).

Se naște Inter Center Service

Până spre sfârșitul anilor ’90, proprietarul clădirii, Consiliul Județean Timiș (CJT), nu reușise să reabiliteze Hotelul „Internațional”, așa cum se numea mai nou, astfel încât, printr-un referat din 3 mai 1999, avizat favorabil de președintele de la acea vreme al instituției, Viorel Coifan, s-a propus aleșilor județeni să aprobe constituirea unei societăți comerciale cu răspundere limitată care să aibă în portofoliu două unități extrabugetare aflate în subordinea CJT, Hotelul „Internațional” și Secția de Întreținere și Reparații Auto (SIRA) Timișoara (fostul „garaj al partidului” din cartierul Iosefin, de pe strada I. Budai Deleanu, denumirea sub care îl cunoșteau timișorenii). Ca atare, prin Hotărârea CJT nr. 18/25.05.1999, s-a aprobat înființarea Inter Center Service SRL, societate având ca asociat unic Consiliul Județean Timiș.

În căutarea salvatorului

Nou înființatul SRL n-a făcut nici o brânză în următorii doi ani – nu că ar fi de mirare -, așa că aparatul CJT întocmește un referat datat 15 februarie 2002, în care, sub pretextul „efectuării unor demersuri pentru îmbunătățirea activității economico-financiare a SC Inter Center Service SRL Timișoara, determinat de faptul că în ultimii doi ani, respectiv 2000 și 2001, respectiva societate a înregistrat pierderi, se propune pentru eficientizarea activității „identificarea unui asociat performant care prin infuzia de capital să contribuie, alături de noi, la obținerea unor rezultate notabile în activitatea societății și alinierea la cerințele impuse de sistemul concurențional”.

De la referat la hotărâre n-a mai fost decât un pas, făcut de consilierii județeni în 25 februarie 2002, care, prin hotărârea nr. 8, l-au împuternicit pe președintele CJT Dan Ioan Șipoș să îl găsească pe întreprinzătorul privat care să ajute proprietarul să-și salveze imobilul de la degradare…

Din domeniul public, în cel privat

Pasul următor făcut de CJT a fost ca, printr-o hotărâre din 12 decembrie 2002, să stabilească apartenenţa unor bunuri la domeniul privat al judeţului Timiş, fiind nominalizate clădirea Hotelului „Internațional” și cea a fostului garaj al partidului, SIRA. În ce privește imobilul de pe Bd. C.D. Loga, acesta era dat în folosință către SC Inter Center Service SRL, dar terenul aferent aparținea domeniului public al Statului Român, în administrarea Județului Timiș, în timp ce, în cazul SIRA, atât terenul, cât și construcția erau incluse în domeniul privat al Județului Timiș, aflându-se în folosința SC Inter Center Service SRL.

Intră în scenă marele investitor

Peste șapte luni, în 6 iunie 2003, prin „referatul privind propunerea de majorare a capitalului social și de transformare a formei juridice la SC Inter Center Service SRL Timişoara”, propunere avizată favorabil de către președintele CJT Dan Ioan Șipoș, ca reprezentant AGA al instituției în Inter Center Service SRL, se propune consilierilor județeni să aprobe asocierea „sereleului” cu Grupul de firme Tender ”pentru eficientizarea societății și ridicarea la nivelul standardelor superioare de piață, în principal a Hotelului <Internațional>, care poate deveni un hotel de 5 stele”. Pe mesele aleșilor județeni a ajuns și un plan de afaceri conceput de Grupul de firme Tender, în care acesta își asuma finanțarea rentabilizării celor două activități, de la SIRA și Hotelul „Internațional”.

Suspiciuni și asumări

Unul dintre consilierii județeni de la acea vreme, Sorin Pescariu, și-a exprimat suspiciunile cu privire la acea asociere – „se cedează unul din cele mai frumoase locuri din Timișoara, fără licitație, printr-o înțelegere și simpatie personală” – însă președintele instituției, Dan Ioan Șipoș, a rămas pe poziție – ”Noi nu cedăm absolut nimic (…) de aceea îmi asum răspunderea” -, ambele puncte de vedere fiind consemnate pentru posteritate în procesul-verbal al ședinței CJT din 18 iunie 2003. S-a văzut mai târziu cum n-a cedat absolut nimic consiliul județean și cum și-a asumat răspunderea fostul președinte…

Statul rămâne vioara a doua

Revenind la vara fierbinte a lui 2003, să vedem ce decizii s-au luat prin hotărârea nr. 52 a CJT: majorarea capitalului social, la SC Inter Center Service SRL Timişoara, cu suma de 4.879.510 lei, prin includerea în capitalul social a bunurilor imobile din domeniul privat al judeţului Timiş (e vorba de SIRA și Hotelul „Internațional”); transformarea juridică a Inter Center Service din SRL în societate pe acţiuni şi majorarea capitalului social de 6.000.000 lei reprezentând aport în numerar prin asocierea cu următoarele societăţi comerciale: SC Tender SA, cu 54,3747 la sută din capitatul social al societăţii, Consiliul Județean Timiș cu 45,6226 la sută din capitalul social, SC Palace SRL, SC Agrosem SA și SC Tender Media SA, fiecare cu câte 0,0009 la sută din capitalul social; asocierea se face în vederea eficientizării activităţii societăţii, modernizării şi dezvoltării Hotelului “Internaţional” la nivelul de 5 stele; concesionarea directă, pe o perioadă de 49 ani, contra unei redevențe de 1.778,4 lei/lună (majorată, din 1 ianuarie 2012, la 2.959,89 lei/lună), către Inter Center Service, a terenului în suprafaţă de 10.944 metri pătrați situat pe Bd. C.D. Loga nr. 46-48, teren aflat în domeniul public al judeţului Timiş.

Ulterior, în urma deciziei civile nr. 1136/2006 a Curții de Apel Timișoara, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra construcției Hotelului „Internațional” în favoarea SC Inter Center Service SA (terenul rămânând în domeniul public și administrarea operativă a CJT) și asupra construcțiilor (SIRA) și terenului situate în Piața Prahova nr. 16 (colț cu strada I. Budai Deleanu).

Grupul Tender dă lovitura, CJT doarme în papuci

Ce se întâmplă mai departe? Ceea ce trebuia, probabil să se întâmple… Sub pretextul obținerii surselor de finanțare pentru dezvoltarea proiectului Hilton (adică realizarea unui complex în parteneriat cu celebrul lanț hotelier), în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SC Inter Service SA din 18 octombrie 2010 s-a luat hotărârea de a se vinde o suprafață de 6.414 metri pătrați din suprafața totală de 8.637 metri pătrați a terenului situat în Piața Prahova nr. 16 către SC Lidl România SRL, la prețul de 1.900.000 de euro plus TVA (adică 296,23 euro plus TVA pe metru pătrat).

hotel international

Doar că în acea adunare a acționarilor SC Inter Service SA la care s-a luat acea decizie extrem de importantă au participat doar reprezentanții SC Tender SA, SC Palace SRL și SC Agrosem SA, nefiind prezent reprezentantul Consiliului Județean Timiș, instituție condusă la acel moment de Constantin Ostaficiuc. Cel puțin ciudată pasivitatea CJT…

Momentul adevărului

Deși banii obținuți din tranzacție ar fi trebuit utilizați pentru demararea proiectului Hilton – căci doar ăsta a fost scopul declarat al afacerii -, suma primită de la Lidl România a fost direcționată ulterior spre cu totul alte destinații: acordarea de finanţări către SC Tender SA., restituire împrumut SC Tender SA, plata serviciilor de consultanţă efectuate de SC Tender SA, finanţarea SC Corporate Management Solution SRL, finanţarea SC Aerospace Technology SRL, viramente efectuate către SC Romcapital Group SRL în contul SC Tender SA, finanţarea SC Jetran Air SRL, viramente efectuate către SC NBG Leasing IFN SRL in contul SC Tender SA, viramente efectuate către SC Price Waterhouse Coopers SRL in contul SC GIT SA, viramente efectuate către PF Tender Ovidiu Lucian reprezentând restituire contravaloare contract împrumut, plata către SC Agrosem SA în contul SC Tender SA.

Toate aceste operațiuni financiar-contabile au fost devoalate într-un proces-verbal întocmit de Garda Financiară în urma unui control efectuat în 2012, la solicitarea Camerei de Conturi Timiș. Comisarii Gărzii Financiare consemnează negru pe alb că, prin deturnarea sumei încasate din vânzarea terenului, nu s-a respectat hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC Inter Center Service SA din 18 octombrie 2010, cheltuirea banilor respectivi fiind făcută într-un scop contrar intereselor societății.

Aceiași comisari au mai arătat că nerespectarea acelei hotărâri a avut drept consecință devalizarea societăţii, prin golirea de substanţă a patrimoniului acesteia de către acţionarii majoritari prin finanţare nejustificată a firmelor în care aceştia au interese, precum și faptul că SC Inter Center Service SA a folosit în mod nejustificat fondurile obţinute din vânzarea terenului aflat în proprietatea societăţii, imobil adus ca aport în natură la capitalul social de către Consiliul Judeţean Timiş.

Administratorii județului, principalii vinovați

Concluzia auditorilor Camerei de Conturi Timiș vine firesc: „Scopul asocierii dintre Inter Center Service și Grupul de firme Tender nu s-a realizat, rezultatul acestei asocieri reprezentând devalizarea patrimoniului județului Timiș. Faptele s-au realizat fie prin concursul factorilor de decizie ai CJ Timiș, fie prin inacțiunea acelorași factori de decizie și prin lipsa responsabilității față de veniturile și de patrimoniul județului Timiș”.

Aceasta este povestea unui tun imobiliar, camuflat într-un proiect promițător rămas doar pe hârtie, o poveste pe care auditorii Camerei de Conturi Timiș au înșirat-o astă vară cu cifre și date concrete. De ce doar acum? Nu știm exact, dar putem bănui că instalarea la comanda instituției a „lupilor tineri”, dispuși să se lupte cu „sistemul”, a avut un rol determinant în devoalarea acestei afaceri murdare…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “„Proiectul Hilton”, pretext pentru un tun imobiliar la Timişoara

  1. Te doare mintea cum pot face unii bani. Tender la un moment dat avea șase camioane și asigurare pe unul singur. Nu avea nimeni treaba lui. De la cea mai mica mizerie, până la astfel de afaceri, nimic nu le stă in cale.

Dă-i un răspuns lui Daniel Greu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *