Prof. dr. Horia Vermeșan, membru al Academiei de Științe Medicale: „Înțelepciunea și cinstea sunt podoabele cele mai de preț”

Născut în comuna Chevereșu Mare – „sunt bănățean”, cum se recomandă, cu mândrie – profesorul Horia Vermeșan a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină Timișoara în anul 1970.

Doctor în medicină din anul 1985, avându-l ca și conducător științific de doctorat pe academicianul prof. dr. Pius Brânzeu, profesorul Vermeșan a ocupat, de-a lungul anilor, mai multe funcții, dintre care amintim cea de șef de secție, șef al Disciplinei Ortopedie-traumatologie I din cadrul UMF „Victor Babeș”, director, al Direcției Sanitare a Județului Timiș (1992), al Autorității de Sănătate Publică (2005-2015), șef al Clinicii de ortopedie-traumatologie I din cadrul Spitalului de Urgență Județean Timișoara. Este membru în 20 de societăți profesionale, printre care și Academia de Științe Medicale.

Profesorul Horia Vermeșan are doi copii: „Pentru mine, personal, este lucrul cel mai de preț”. Amândoi lucrează în Germania, băiatul în ortopedie-traumatologie, iar fata, în chirurgie plastică.

– Cine v-a îndrumat pașii spre Facultatea de Medicină?
– Am avut vocație și pasiune pentru Medicină. Sora mea era, deja, studentă a acestei facultăți și, prin asimilare, am dat și eu la Medicină!

– Iar ortopedia, cum ați ales-o?
– În afară de pasiunea pentru artă, am fost pasionat și de sport. Am ales ortopedia pentru că m-am ocupat foarte mult de traumatologia sportivă și o consider cea mai frumoasă specialitate.

– În îndelungata dumneavoastră carieră, v-au trecut prin mâini atâția pacienți. V-aș ruga să-mi vorbiți de un caz mai special din cele pe care le-ați tratat.
– Îmi amintesc de un tânăr din Reșița, venit la noi în clinică cu diagnosticul de osteosarcom (cancer de os). Avea 21 de ani și, în aceste boli, prognosticul este unul rezervat. La Reșița i-au spus că trebuie să îi taie piciorul. A venit cu bunica lui, el fiind orfan, și le-am spus amândorura că operația va fi una laborioasă. I-am rezecat tumora, dar nu mai avea mișcarea genunchiului. După alți cinci ani, tânărul m-a căutat din nou, spunându-mi că se însoară și nu ar vrea să rămână așa cu piciorul, vrea să își miște genunchiul. I-am pus proteză totală de genunchi, care se folosește și în tumori. Anii au trecut, iar tânărul este acum un bărbat în toată firea, cu familie și copii.

– Sunteți, prin prisma experienței profesionale, mai mult decât îndreptățit să răspundeți la următoarea întrebare: sunt mari diferențele dintre medicina de la începutul activității dumneavoastră și cea de acum?
– E un progres indubitabil, datorat nu unei persoane, ci unor generații și colaborării între specialități. Când am pornit eu în ortopedie nu existau proteză, tijă zăvorâtă, artroscopie. Acum, dacă nu pui tijă zăvorâtă, se poate considera chiar malpraxis. Progresele sunt indubitabile și cu siguranță, ținând cont că viața merge înainte, vor apărea și alte tehnici care să ajute omul bolnav.

– Îmi spuneați, la începutul interviului, că sunteți pasionat, din tinerețe, de artă…
– Da, și spun cu mândrie că am moștenit această pasiune din familie, pentru că străbunicul meu, bunicul și părinții au avut, la rândul lor, această minunată pasiune pentru artă. În mod deosebit, mie îmi plac ceasurile, care în mod constant, dar nemilos, parcurg etapele vieții noastre. Sigur că atunci când ai o colecție de ceasuri care sunt mai vechi, nu mai poți să le folosești continuu, pentru că au mecanismele uzate de timp. Dar, cu ocazia sărbătorilor, întotdeauna pentru o jumătate de oră sau chiar o oră le dau drumul și petrec lângă ele clipe care mă fascinează.

– Aveți un sfat pentru tinerii care pornesc, acum, la drum în viață?
– Trebuie, pentru a reuși, să muncești, să fii serios, dar, cel mai important, înțelept și cinstit. Pentru că înțelepciunea și cinstea sunt podoabele cele mai de preț ale caracterului! Aș mai avea câteva cuvinte pentru tinerii medici: să știe că prezența halatului alb și a parafei nu sunt suficiente pentru titlul de medic, ei trebuie să fie devotați atât meseriei, cât și bolnavului. De asemenea, un medic trebuie să se instruiască toată viața și să fie adeptul marilor concepte. Omul reprezintă un tot unitar și orice sechelă fizică pe care o lăsăm va avea repercusiuni negative asupra vieții bolnavului. Din acest motiv, deciziile pe care le ia chirurgul, atât preoperator cât și intraoperator și post operator sunt foarte importante.

„Sufletul și inima îmi mai sunt și astăzi în sala de operație, sanctuarul unui chirurg, și unde am petrecut multe clipe unice, dar viața merge înainte în mod nemilos și a venit și pentru mine, ca pentru fiecare, momentul retragerii. În viață toți suntem pelerini, dar important este să lăsăm în urma noastră ceva pentru societatea în care trăim”, ne-a mai spus, în încheierea dialogului, profesorul Vermeșan.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Prof. dr. Horia Vermeșan, membru al Academiei de Științe Medicale: „Înțelepciunea și cinstea sunt podoabele cele mai de preț”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare