Problema pajiştilor s-a limpezit prin părţile esenţiale

cioban 1

Problema gestionării şi exploatării pajiştilor permanente, una extrem de spinoasă şi de natură să le dea bătăi de cap atât crescătorilor de animale, cât şi edililor comunelor şi oraşelor care au în raza administrativă izlazuri, revine în actualitate. Recent a intrat în vigoare Legea 44/2018, care modifică şi completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Încredinţare directă pe şapte-zece ani

Trebuie spus că, deşi nu reuşesc să rezolve toate neajunsurile rezultate din vechile prevederi legislative, adaosurile cu care a venit noul act normativ au darul de a le mai uşura viaţa fermierilor din sectorul animalier. Mai precis, celor care constituie la nivel naţional majoritatea crescătorilor de vaci, oi, capre sau bivoliţe, pentru că aceştia au primit în concesiune sau închiriere păşunile prin reînnoirea anuală a contractelor, în lipsa amenajamentelor pastorale.

Timişul nu face excepţie de la regulă, doar aproximativ jumătate dintre unităţile sale administrativ-teritoriale având la această oră amenajamentele fără de care pajiştile permanente nu le puteau fi încredinţate, după vechea legislaţie, pentru perioade mai lungi. Legea 44/2018 repară acest defect, deschizându-le edililor posibilitatea de a închiria sau de a concesiona păşunile comunale către crescătorii de animale, prin încredinţare directă, pentru perioade de şapte până la zece ani.

Este o măsură care va deschide calea unei mai bune gestionări a locurilor de păşunat, deoarece, căpătând siguranţa deţinerii acestora pentru o perioadă rezonabilă, vor face eforturi mai susţinute atât pentru întreţinerea lor, cât şi investiţii în adăpătoare, drumuri de acces, adăposturi pentru animale etc. Prevederea este salutată de Nicolae Oprea, preşedinte al Comisiei pentru agricultură din cadrul Consiliului Judeţean Timiş:

„Am semnalat de nenumărate ori, în ultimii ani, problemele serioase pe care le-au întâmpinat crescătorii de animale şi primăriile. Din fericire, s-au eliminat acele licitaţii care erau foarte greu de organizat şi creau nemulţumiri şi chiar certuri aprinse. Au fost afectaţi mai ales proprietarii de oi, dar, din fericire, acum pot primi spre exploatare suprafeţele de păşunat prin încredinţare directă, cu condiţia să deţină animale întregistrate atât în Registrul agricol, cât şi în Registrul naţional al exploataţiilor, să domicilieze şi să aibă ferma în raza administrativă a localităţii respective”.

Amenajamentele pastorale, obligatorii din 2019 pentru încasarea subvenţiilor

Din 1 martie 2019, fără amenajamente pastorale la nivelul localităţii în care-şi desfăşoară activitatea, crescătorul de animale îşi va lua adio de la subvenţiile directe. Obligativitatea ar fi trebuit să intre în vigoare, de fapt, chiar din luna martie a acestui an, dar parlamenarii au amânat-o, pentru a nu periclita plăţile către fermierii care, până la urmă, nu au nicio vină că studiile referitoare la păşuni nu au fost comandate de edili.

„Fondurile necesare pentru realizarea amenajamentelor pastorale ale suprafețelor de pajiști permanente se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu excepția lucrărilor pentru identificarea, delimitarea, determinarea caracteristicilor dendrometrice și a soluțiilor de gospodărire a arboretelor și a vegetației forestiere aflate pe pajiști, care se finanțează de utilizatori, conform procedurii care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”, se specifică în Legea 44/2018, luându-se astfel o povară de pe umerii primăriilor.

Aşadar, amenajamentele vor fi întocmite aproape integral cu bani de la bugetul de stat, urmând ca finanţările să se efectueze prin intermediul direcţiilor agricole judeţene.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Problema pajiştilor s-a limpezit prin părţile esenţiale

  1. AM CREZUT CĂ VEȚI DA O ORDONANȚĂ DE URGENȚA PTR. A VENI ÎN AJUTORUL TINERILOR CARE STAU LA SAT, ȘI VOR SĂ ÎȘI CONSTUIASCĂ O CASĂ DAR NU POT DIN CAUZA UNEI LEGII PROASTE CARE SA DAT ÎN 2007 DE UN INCOMPETENT CARE SE AFLA LA CÎRMA MINIS.AGRICULTURII. ,DIN PRICINA FAIMOASEI LEGII . AVÎND TEREN CU CARACTER DE FOLOSINȚĂ PĂȘUNE NU POT SĂ ÎȘI CONSTRUIASCĂ O CASĂ .OARE CHIAR TOȚII TINERII DIN ȚARĂ TREBUIE SĂ PLECE AFARĂ,PENTRUCĂ ÎN ȚARA LOR NU POT SĂ AIBĂ UN ACOPERIȘ DEASUPRA CAPULUI.

  2. Foarte adevarat
    Sunt pasuni chiar in incinta satului ,care nu se pot da tineriilor cu cereri de peste 100 , sa-si construiasca o casa si mai ales ca sunt de-ai locului .?

  3. Sa vedeti in jud Olt carul cu prosti ca primarii PSD-isti nu vor sa inchirieze pasunile deoarece sustin ei ca sunt bani putin care le vin la buget si fermierii castiga prea multi bani. Dar asta este gandirea PSD deoarece si presedintele consiliului judetean la fel gandeste ca o planta. Pacat pt ca asa pleaca tati oamenii muncitori in alte tari si raman doar asistatii sociali de fapt votantii lor.

Dă-i un răspuns lui ELENA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *