ACS Poli Timişoara va susţine primul test cu FC Jimbolia

Conducătorii grupării ACS Poli Timişoara au perfectat, miercuri, primul meci de verificare al verii. Elevii lui Dan Alexa vor da piept sâmbătă, cu începere de la ora 10, pe terenul I din complexul „Dan Păltinişanu”, cu FC „Marcel Băban” Jimbolia, a 11-a la finalul ediţiei recent încheiate a Ligii a IV-a Timiş.

Trupa pregătită de Ilie Rotariu pune accent pe creşterea juniorilor. Doi dintre ei au făcut pasul în anii trecuţi chiar la ACS Poli. Este vorba despre portarul Eduard Pap şi mijlocaşul Ovidiu Popescu, ambii născuţi în anul 1994. Ei se află în prezent la echipa naţională de tineret.

Căpitanul a semnat prelungirea contractului
Cristian Scutaru şi-a dat acordul ieri pentru a-şi continua cariera sub tricoul lui Poli Timişoara. Cel care a purtat banderola de căpitan în majoritatea partidelor din sezonul trecut va evolua pe stadionul „Dan Păltinişanu” şi în ediţia 2015-2016 a Ligii I, urmând să bifeze al treilea sezon consecutiv alături de trupa bănăţeană.

Scutaru a semnat doar pe un an. În altă ordine de idei, sub comanda antrenorului Dan Alexa se află şi tânărul portar Daniel Rusu, care a fost în circuitul echipei de seniori şi în stagiunea precedentă. El a făcut parte din formaţia de juniori A a grupării bănăţene care s-a calificat în această primăvară la faza zonală a campionatului naţional rezervat acestei categorii de vârstă.

Contactează autorul la: [email protected]