Primul Festival al Păturatei, într-o localitate timișeană

paturata

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș și Primăria Orașului Ciacova vor organiza, în 9 iunie, prima ediție a evenimentului intitulat Festivalul Păturatei la Ciacova.

Evenimentul completează demersurile APDT Timiș de promovare turistică a orașului Ciacova, după ce, în urmă cu trei ani, a fost lansat primul material tipărit care prezenta Cula din Ciacova ca unul dintre obiectivele turistice importante ale zonei.

Alături de Filip Petru, primarul orașului Ciacova și conf.dr. Cipriana Sava, consilier pe probleme de turism la Primăria Ciacova, APDT Timiș a adus ieri în fața timișorenilor și altor potențiali turiști posibilitatea de a petrece o zi în orașul aflat la doar 35 de kilometri de oraș, mizând pe componenta gastronomiei.

Astfel, împreună cu specialiștii din Ciacova, au fost identificate elemente de gastronomie specifice locului precum Păturata pe crumpi, un fel de mâncare tradițional pe care până astăzi fiecare familie din zonă l-a interpretat trecându-l prin filtrul timpului, al gustului, dar și al posibilităților financiare. Păturata are origine șvăbească și înseamnă un papricaș de cartofi pe care se suprapune un ștrudel stropit cu ulei sau untură, totul gătit la aburi și servit cu murături (iarna – varză din butoi, vara – castraveți acriți la soare).

Pe parcursul timpului, ștrudelul a fost asezonat cu smântână ori a fost umplut cu brânză sărată, iar papricașului i s-a adăugat carne sau cârnați, a explicat Cipriana Sava.

Primarul Filip Petru a spus că își dorește să facă din Ciacova un fel de satelit al Timișoarei în 2021, având în vedere distanța mică și posibilitatea ca turiștii să viziteze și alte obiective din zonă, cum sunt Cula, biserica de lemn din Cebza și Casa memorială „Dositei Obradovici”, ceea ce face ca localitatea să constituie o destinație potrivită pentru o excursie de o zi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *